Sistemele de pază a peste 200 de firme, verificate de poliţişti
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Oct 2013, 14:00
- Eveniment
- Ascultă știrea

Poliţiştii au verificat şi modul în care administratorii au respectat prevederile legale cu privire la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj.
"Cu ocazia acţiunii desfăşurate, au fost verificate 225 societăţi comerciale, dintre care 36 staţii de distribuţie a produselor petroliere, 7 case de schimb valutar, 14 case de amanet, 37 localuri publice, fiind aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost controlaţi 227 agenţi de securitate şi 36 de echipaje de intervenţie au fost testate cu privire la modul de intervenţie la acţionarea butonului de panică. Cu ocazia controalelor, agenţii de securitate şi de intervenţie aflaţi în serviciu au fost instruiţi cu privire la modul de efectuare a serviciului, în vederea creşterii vigilenţei şi capacităţii de intervenţie la alarme", au specificat reprezentanţii IPJ Cluj.