"Poziţia copilului", printre filmele europene preferate de criticii de la Cineuropa, pe anul 2013

Lungmetrajul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, se numără printre filmele europene din 2013 preferate de jurnaliştii şi criticii de cinema care colaborează cu prestigiosul portal cinematografic Cineuropa.org.

Odată cu sosirea sfârşitului de an, 18 jurnalişti şi critici de film care colaborează cu portalul web Cineuropa - un site în patru limbi străine care promovează cinematografia europeană - au alcătuit fiecare un Top 5 cu peliculele europene preferate ce au fost lansate în 2013.

Filmele selecţionate au fost coproduse în UE, au avut premierele într-un festival major european sau au fost distribuite în cel puţin unul dintre statele membre ale UE în anul 2013.

Astfel, filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2013, a ocupat primul loc în topurile întocmite de doi colaboratori ai site-ului Cineuropa.org: jurnalista franceză Benedicte Prot şi jurnalistul spaniol Alfonso Rivera.

În Topul 5 alcătuit de Benedicte Prot, filmul "Poziţia copilului" este urmat de peliculele "La Vie d'Adèle", "An Episode in the Life of an Iron Picker", "Mes Séances de lutte" şi "Locke".

În Topul 5 realizat de Alfonso Rivera, lungmetrajul românesc "Poziţia copilului" ocupă tot prima poziţie. Pe locurile următoare se află filmele "The Act of Killing", "Paradise Love", "La Jungla Interior" şi "Floating Skyscrapers".

Totuşi, filmul cu cele mai multe prezenţe în cele 18 Topuri 5 întocmite de jurnaliştii portalului Cineuropa.org este "La vie d'Adèle". Acest lungmetraj, regizat de Abdellatif Kechiche, recompensat cu trofeul Palme d'Or la Cannes în acest an, a ocupat de cinci ori primul loc şi de patru ori locul al doilea.

Comenteaza