Angajaţii Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii (SCUC) din Cluj-Napoca au protestat, ieri, în curtea instituţiei, împotriva demiterii din funcţia de manager a doctorului Ioan Figan. Acesta a primit, joi, un ordin de la Ministerul Sănătăţii Publice (MSP), prin care postul său urma să fie ocupat de medicul Cornel Aldea, medic primar la Secţia de Nefrologie Pediatrică a SCUC, până la organizarea unui concurs.
Colegii lui Figan au aflat despre decizia ministerială în timpul unui Consiliu Medical, la care au participat medicii şefi de secţii. Aceştia au semnat o adresă, pe care au trimis-o MSP-ului. “E un gest abuziv. Toţi managerii spitalelor din Cluj au fost prelungiţi în funcţii, cu excepţia dânsului. în timpul Consiliului Medical s-a făcut o hârtie adresată MSP, în care ne exprimăm indignarea faţă de această schimbare”, a declarat Ioan Ene, medic la secţia ORL.
El spune că datorită lui Figan clădirea spitalului a fost recondiţionată şi au fost construite anexe noi. “Spitalul nostru nu are datorii sau furnizori neplătiţi. Domnul Figan a fost un manager foarte performant”, spune Ene. “Nu dorim să fie schimbat domnul director. A avut grijă de spital şi să ne luăm salariile la timp. Noi pe directorul care a fost numit nici nu-l cunoaştem”, spune şi Marcel Marchiş, asistent medical.
Fostul manager al SCUC a contestat, de asemenea, la MSP decizia de demitere. “Am prezentat astăzi medicilor ordinul de numire în funcţia de manager interimar a doctorului Aldea Cornel. Acest ordin de ministru este legal pentru că se face la capătul celor trei ani de mandat de manager. Din spitalele din Cluj sunt singurul care a primit ordinul de numire a unui alt manager. M-am simţit umilit că la mine au venit să îmi întrerupă activitatea, şi la celelalte spitale, nu”, a declarat, supărat, Figan.
El a adăugat că SCUC a avut numeroase progrese în ultimii ani. “Noi am îndeplinit indicatorii de performanţă sub aspect financiar, de eficienţă a spitalului şi a construcţiilor. Nu am avut niciodată datorii. Am contestat ordinul ca să mi se explice de ce la alte spitale nu au fost schimbări”, spune medicul. El a adăugat că este pregătit să participe la concursul de ocupare a postului de manager al SCUC, ce va fi organizat peste trei luni.
“1. Din 15 decembrie 2009, domnul doctor Aldea Cornel Olimpiu este numit în funcţia de manager interimar la SCUC Cluj-Napoca până la revocarea unilaterală din funcţie de Ministrul Sănătăţii sau până la ocuparea postului de manager.
2. Domnul Aldea va beneficia de un salariu de bază de 4.050 lei şi o indemnizaţie de 45% în sumă 1.823”, se arată în ordinul semnat de Adrian Videanu, ministru interimar al MSP.
Cornel Aldea şi-a preluat, ieri, atribuţiile de manager al SCUC.