Protagonista din "Gomorra", concert la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Mar 2014, 19:02
- Eveniment
- Ascultă știrea

Maria Nazionale e una dintre cele mai iubite artiste de muzică pop a Italiei şi ajunge pentru prima dată în România - pentru două concerte, în Bucureşti în 13 mai la Sala Palatului şi în Cluj-Napoca, două zile mai târziu, la Sala Sporturilor.
Maria Nazionale s-a născut în Torre Annunziata, provincia di Napoli, şi şi-a început cariera muzicală în jurul vârstei de 13 ani, cântând melodii clasice napoletane. A colaborat cu nume sonore ale muzicii italiene precum Nino D'Angelo, Tullio de Piscopo, Mario Merola şi Nuccia Fumo.
În aprilie 2008 Maria Nazionale îşi anunţă ultimul său album, „Puortame a Cammenà", discografie ce conţine cântece scrise de autori ca Enzo Gragnaniello, Pasquale Ziccardi (Mina) şi Federico Salvatore. Imediat după lansarea albumului, tot in aprilie 2008, actriţa Maria Nazionale apare ca protagonistă a filmului "Gomorra" alături de actori celebri - Toni Servillo şi Gianfelice Imparato.
Preţul biletelor pentru concertul din data de 13 mai de la Bucureşti, Sala Palatului:
VIP - 350 lei
Categoria I - 300 lei
Categoria II - 250 lei
Categoria III - 200 lei
Categoria IV - 150 lei
Categoria V - 100 lei
Preţul biletelor pentru concertul din data de 15 mai de la Cluj-Napoca, Sala Sporturilor „Horia Demian":
VIP - 300 lei
Categoria I - 260 lei
Categoria II - 190 lei
Categoria III - 150 lei
Categoria IV - 100 lei