Alexandru Andrieş vine la Cluj! Admiratorii artistului vor putea obţine autografe

Alexandru Andrieş vine la Cluj! Admiratorii artistului vor putea obţine autografe
După 15 ani de la ultimului său turneu la Cluj şi 30 de ani de la lansarea primului său album, cunoscutul şi îndrăgitul cântăreţ de jazz, blues şi folk Alexandru Andrieş va reveni la Cluj într-un concert extraordinar. La final, artistul va susţine şi o sesiune de autografe.

Admiratorii săi îl vor putea vedea, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) Cluj, într-un concert dedicat reeditării primului său album, „Interioare", în variantă remasterizată. Alături de el, pe scenă vor urca şi trei muzicieni invitaţi la realizarea albumului aniversar. Astfel, Andrieş va fi acompaniat de Maria Ioana Mîntulescu la voce, de Berti Barbera la percuţie şi muzicuţă şi de Sorin Romanescu la chitară.

După concert, clujenii vor putea achiziționa din foaierul CCS CD-ul aniversar cu același titlu, iar doritorilor, Alexandru Andrieș le va oferi autografe pe CD.

"Nu mă întrebaţi, nu ştiu când au trecut 30 de ani... dar e sigur că au trecut: primul meu disc, "Interioare", a apărut la Casa de discuri Electrecord în 1984, şi suntem în 2014, nu-i aşa?", a declarat Andrieș, la relansarea albumului „Interioare", de la librăria Cărturești din capitală.

În timpul concertului, Andrieş va interpreta o serie de cântece celebre, care l-au consacrat nu doar pe scena muzicală din ţară, ci şi în inimile românilor. Printre acestea, se numără "Unde te duci, frumoasă fată", "Fără griji", "Parcul", "Fluture pe perdea", "Ochii tăi", "Poveste mică" şi "Ea va veni".

"Alexandru Andrieș a cântat mereu cu săli pline, având un public extrem de variat ca vârstă și reușind să îl mențină, dar și să îl împrospăteze mereu, indiferent de epoca și de perioadele pe care le-a traversat. Este imposibil și, îndrăznim să spunem, nepermis de descris un artist de asemenea calibru. Andrieș... este. Andrieș place. Întotdeauna", au declarat organizatorii evenimentului.

Concertul va avea loc în data de 27 septembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Cluj, biletele fiind deja puse în vânzare la casieria instituţiei. Preţul lor variază între 40 şi 60 de lei.

Comenteaza