Jandarmeria, în boxa acuzaţilor. A amendat un suporter pentru că şi-a îmbrăţişat favoriţii

Jandarmeria, în boxa acuzaţilor. A amendat un suporter pentru că şi-a îmbrăţişat favoriţii
Un suporter a fost amendat cu 500 de lei şi cu interdicţia de a intra pe stadioane un an după ce a pătruns în zona terenului de joc din Gruia, la derby-ul CFR - "U" (scor 1-2) din martie 2014.

Zeci de suporteri ai Universității Cluj au fost sancționați de Jandarmerie cu amenzi și interdicții după ce s-au bucurat cu jucătorii pe teren la finalul meciului din 24 martie, când "U" a câștigat în Gruia. Unul dintre suporteri, prin avocata Mihaela Ianoliu, a depus plângere contravențională la Judecătoria Cluj-Napoca și se judecă cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, scrie clujust.ro. Suporterul a primit amendă 500 de lei și interdicție pe un an la meciurile de fotbal. Următorul termen în proces este în 21 octombrie.

În acțiunea depusă la Judecătorie în 9 aprilie se arată mai multe motive pentru care sancțiunea ar fi nejustificată:

"Inechitatea măsurii complementare de interzicere este flagrant disproporționată față de măsura principală, în sensul că deși măsura amenzii se suspendă pe perioada soluționării plângerii contravenționale, potrivit OG2/2002, măsura complementară, care potrivit principiului "accesoriul sequitur principale" ar fi urmat aceeași cale a suspendării, nu se suspendă de drept."

În acțiune se precizează că procesul verbal încheiat este nelegal. Articolul 16 alin 1 din OUG 2/2001 prevede că acesta trebuie să conțină nume, data, ora, locul "precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite"

"Agentul constatator nu a arătat sau subliniat acest aspect, respectiv în ce măsură fapta săvârșită de mine este gravă sau ar fi putut pricinui vreo pagubă. A specificat doar că am pătruns pe suprafața de joc pentru a mă îmbrățișa cu jucătorii echipei Universitatea Cluj.", susține suporterul.

Fanii Universităţii aveau joi programată o întâlnire cu un avocat pentru a acţiona Jandarmeria în instanţă, în urma incidentelor de luni din centrul Clujului.

CITATE

"După terminarea partidei de fotbal dintre echipele CFR 1907 și Universitatea Cluj, publicul a devenit frenetic şi a început să se împingă înspre marginea tribunei pentru a se bucura, saluta şi atinge jucătorii care s-au prezentat în fața galeriei pentru a o saluta, eu aflându-mă în partea de jos a tribunei, am fost împins de valul de suporteri, căzând peste panourile publicitare în afara tribunei. Vreau să menționez faptul că nu am ajuns pe suprafața de joc, ci pe o porțiune de covoare de iarbă sintetică la aproximativ 2 metri în afara liniei care delimitează spațiul de joc. Imediat după cele întâmplate, am încercat să mă ridic cât mai repede și un steward m-a îndrumat spre o portiță prin care am reintrat înapoi în tribună. Mă consider nevinovat și procesul verbal întocmit este un abuz."
pasaj din plângerea suporterului

"Considerăm că gradul de pericol social se regăsește cu totul în limitele sancțiunii fixate de legiuitor pentru astfel de fapte, precum și justificând aplicarea măsurii interdicției de către agentul constatator, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei"

Răspunsul Jandarmeriei

Etichete
Comenteaza