Lovit în cap cu un bolovan de către un tânăr în vârstă de 15 ani, în timp ce bunicul şi tatăl acestuia îl ţineau să nu riposteze!

Lovit în cap cu un bolovan de către un tânăr în vârstă de 15 ani, în timp ce bunicul şi tatăl acestuia îl ţineau să nu riposteze!
Incidentul a avut loc duminică, după o nuntă, în satul Agriş din comuna Iara.

Lucian G., un tânăr în vârstă de 22 de ani din localitatea Agriş aşteaptă - cu o expresie de suferinţă întipărită pe faţă - să fie primit în cabinetul de consultaţii de la IML Cluj. Are un plasture pe creştetul capului, spune el, ca urmare a unei lovituri de bolovan ce-a căpătat-o duminică noapte de la un consătean în vârstă de 15 ani.

„Am fost la o nuntă la Iara, unde doi consăteni, soţ şi soţie, mă tot deranjau, la masă, bărbatul luându-mă mereu pe după cap şi spunându-mi prăpăstii. I-am rugat să mă lase-n pace, lucru care i-a enervat peste măsură," povesteşte bărbatul.

Arată acesta, mai departe, că după nuntă - pe la ora 23:00 - toţi trei s-au întors acasă, la Agriş, cu autobuzul. Însă, abia ajunşi în staţia din sat s-a trezit atacat de cei doi soţi, cărora li s-au adăugat tatăl lor şi fiul, în vârstă de 15 ani, fiind sunaţi în prealabil de către aceştia.

„Atâta am apucat să văd: cum ridică două pietre de jos şi am simţit cum cineva mă imobilizează pe la spate, ca într-o menghină. Atunci şi-a făcut apariţia, în faţa mea, băiatul de 15 ani, care m-a pocnit cu un bolovan în cap. Aşa ţinut în mână - şi nu aruncat. Am căzut, pierzându-mi pentru câteva secunde cunoştinţa, timp în care atacatorii au şters-o de la locul faptei", mai mărturiseşte, cu glas pierit, victima.

Alarmat de către un sătean, în staţia de autobuze a apărut şi cumnatul lui Lucian, care l-a urcat pe acesta într-un automobil şi l-a transportat degrabă la Unitatea pentru Primirea Urgenţelor din Cluj-Napoca. Acolo, medicii l-au ţinut până luni dimineaţă în perfuzii, urmărindu-i, între timp, starea sănătăţii, prin intermediul mai multor aparate, pentru a fi siguri că nu pot exista complicaţii.

Bărbatul spune că după ce va ieşi din cabinetul medicilor legişti se va duce direct la postul de poliţie din Iara, unde va depune plângere penală împotriva agresorilor.

După consult, victimei i-a fost eliberat un certificat constatator în care i se recomandă 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Comenteaza