„Trei dinţi din faţă”. Un om ce tocmai coborâse de la munte a fost bătut de doi tineri în faţa soţiei şi a copiilor

„Trei dinţi din faţă”. Un om ce tocmai coborâse de la munte a fost bătut de doi tineri în faţa soţiei şi a copiilor
Incidentul a avut loc duminică, 20 septembrie, în localitatea Buru din comuna Iara.

Vasile este un om de la munte, în vârstă de 42 de ani, care trudeşte zi şi noapte la pădure, în comuna Ocoliş din judeţul Alba, iar la sfârşit de săptămână iese din când în când cu soţia şi cei doi copii ai săi în cel mai apropiat sat, Buru, să vadă şi el lumea: el şi soţia să bea o bere, iar copiii un suc.

În după-amiaza zilei de duminică, 20 septembrie, acesta a intrat împreună cu familia sa în barul din localitate. Acolo, după câteva minute de şedere, a ieşit până la toaletă. La ieşire, a avut parte însă de-o surpriză majoră: doi tineri beţi, în vârstă de 20-21 de ani, din Buru, l-au luat la „ţintă" cu o serie de pumni în gură şi picioare, distribuite cu „generozitate" pe întreg trupul.

„Din primii pumni încasaţi mi-au şi sărit doi dinţi din faţă, iar al treilea stă acum să cadă. Cei doi băieţi din Buru, Cristian şi Marian, erau beţi şi oricât aş încerca să-mi explic nu pot decât să dau vina pe beţie, fiindcă nu schimbasem nici măcar o vorbă împreună mai înainte. Şi totul s-a petrecut sub ochi soţiei şi ai copiilor, care priveau prin geam, şocaţi, scena. Am sunat imediat la numărul de urgenţă 112 şi la faţa locului a sosit în scurt timp poliţia de la Turda. În tot acest timp cei doi agresori nici nu plecaseră, beau mai departe, fără griji, neînchipuindu-şi că am anunţat autorităţile", mărturiseşte bărbatul, miercuri dimineaţă, în curtea IML Cluj, sosit pentru a-şi scoate certificat medico-legal.

Acesta povesteşte mai departe că de două zile încoace este supus la un adevărat asalt din partea părinţilor celor doi tineri, care încearcă să-l determine să renunţe la plângerea penală pe care intenţionează să o depună împotriva lor.

Însă, în ciuda presiunilor, Vasile se arată neînduplecat: „Nu-i iert, fiindcă după ce m-au pocnit m-au ameninţat cu bătaia din nou, în caz că-i reclam undeva. Un singur lucru pot concluziona după eveniment: tinerii din ziua de azi nu mai au niciun Dumnezeu şi nicio lege. Însă pe cei doi am să încerc să-i învăţ eu ce e legea."

După ce l-au consultat pe bărbat, legiştii clujeni i-au eliberat un certificat în care-i recomandă 21 de zile de îngrijiri medicale.

Comenteaza