Cămin de coşmar! Ajunsă la capătul puterii, o femeie a evadat de-acasă, sumar îmbrăcată, de frica soţului

Cămin de coşmar! Ajunsă la capătul puterii, o femeie a evadat de-acasă, sumar îmbrăcată, de frica soţului
Acesta îi rupsese femeii degetul mare de la picior, ca să nu fugă, tânăra ajungând în grija unei asociaţii din Cluj-Napoca, specializată în consilierea şi rezolvarea problemelor femeilor agresate.

M.V.O. este o femeie în vârstă de 25 de ani, mamă a unui copil de doi ani şi trei luni, care a locuit până joi, săptămâna trecută, împreună cu soţul ei într-un imobil din cartierul Iris. Astăzi, femeia s-a prezentat în faţa medicilor de la Unitatea pentru Primirea Urgenţelor din Cluj-Napoca, cu vânătăi pe tot corpul şi şchiopătând accentuat. O însoţea doamna Ramona, de la Asociaţia „Atena Delphi" din Cluj-Napoca, o fundaţie care se ocupă de consilierea şi recuperarea victimelor violenţei domestice.

Femeia, deşi trecuseră câteva zile de la bătaia soră cu moartea ce a încasat-o de la soţ înainte de a „evada", se afla încă în stare de şoc. A reuşit să ne declare doar atât: „Am fugit de acasă, aşa cum eram îmbrăcată în momentul acela, după ce Vasile, soţul meu, mi-a dat o mulţime de pumni în cap şi burtă şi mi-a rupt şi degetul mare de la piciorul drept, ca să nu pot fugi. În urmă cu două săptămâni a încercat să-mi rupă şi coloana vertebrală, tot cu acelaşi scop. Din păcate la el a rămas copilul, în vârstă de doi ani şi trei luni, şi actele mele, dar astăzi am reuşit să mi le recuperez, cu ajutorul doamnei Ramona şi a poliţiei", mărturiseşte, cu o notă de disperare în glas, femeia. 

În continuare, dna Ramona ne dezvăluie, cu amabilitate, calvarul prin care tânăra a trecut. Povesteşte că joi, după bătaia încasată de femeie, victima a ajuns - pe jos - tocmai la postul de poliţie din Chinteni. Nu s-a dus la secţia din cartier, pentru că avea fixaţia că la Cluj niciun poliţist nu-i poate face ceva soţului său, care i se fălise c-ar fi invincibil în zonă.

"M.V.O. era fără acte de identitate la ea, în papuci de casă şi în hainele pe care le purta prin casă. Mi-a spus că de şapte ani trăieşte cu soţul său, fiind căsătorită numai de doi, perioadă când au început problemele dintre ei. Noi am preluat-o şi, de acum încolo, ne vom ocupa de toate problemele sale - nu vreau să detaliez acum această problemă, din motive lesne de înţeles.

Am venit la UPU şi de aici ne deplasăm la IML, ca să ştim exact ce traume a suferit aceasta, după care ne întoarcem, împreună, la centrul de recuperare a victimelor violenţei domestice. Oricum, această femeie necăjită a fost inclusă în cadrul proiectului nostru <Meriţi să zâmbeşti din nou> şi va beneficia - alături de alte câteva femei, aflate în aceeaşi situaţie cu ea - de toate serviciile noastre: consiliere psihologică, juridică, asistenţă socială, orientare şi informare", arată, la rândul său doamna Ramona, jurist de profesie şi asistent al proiectului.

După ce-au poposit timp de circa două ore la UPU, cele două femei, victima şi asistenta proiectului, s-au deplasat apoi la IML. Acolo, pe baza actelor medicale şi a urmelor de violenţă de pe corp, legiştii i-au eliberat tinerei femei un certificat medico-legal în care-i recomndă câteva zile de îngrijiri medicale. Act absolut necesar pentru ca, de-acum, M.V.O. să înceapă o nouă viaţă.

Comenteaza