Copilul care a căzut de la 4 metri a fost externat

Copilul care a căzut de la 4 metri a fost externat
Copilul de nouă ani care a căzut în gol, de la o înălțime de peste 4 m, printre două tribune, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a fost externat luni.

"Copilul a fost internat sâmbătă cu o fractură de antebraț stâng și cu un traumatism cranio-cerebral închis. Traumatismul nu a pus probleme din punct de vedere neurologic și neurochirurgical, s-a infirmat un hematom subdural după consult CT și după examinare CT și consult neurochirurgical și a fost redusă fractura în sală.

Copilul a fost externat astăzi. Deci, din punct de vedere neurologic a ieșit din perioada critică și atunci rămâne fractura pentru care, probabil peste trei săptămâni, va trebui scos ghipsul ca să vedem cum s-au sudat oasele respective" a menționat doctorul Călin Lazăr, directorul Spitalului de Copii Cluj, pentru Agerpres. 

Copilul, fiul directorului de la Farmec SA şi junior la „U"-BT, a căzut în gol, de la o înălțime de peste 4 m, în timpul unui meci de baschet care a avut loc sâmbătă seară în Sala Polivalentă din Cluj.

Comenteaza