Transfăgărăşanul a fost închis. Telecabina este singura cale de acces spre Bâlea Lac

Transfăgărăşanul a fost închis. Telecabina este singura cale de acces spre Bâlea Lac
De marţi, 1 noiembrie, circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 7C de la Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu, până la Piscu Negru, judeţul Argeş, a fost închisă.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe DN 7C Transfăgărăşan, de la km 104+000 (Piscu Negru), până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), circulaţia rutieră a fost închisă începând cu 1 noiembrie, până la o dată ce urmează a fi comunicată, relatează mediafax.ro.

"Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C (Transfăgărăşan), dar şi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, care pot periclita siguranţa circulaţiei prin căderi de stânci, alunecări de teren, pericol de polei", se arată într-un comunicat de presă al CNAIR.

Turiştii care vor să ajungă la Bâlea Lac, locul unde, de altfel, în fiecare an se construiesc un hotel de gheaţă şi o biserică de gheaţă, la peste 2.000 m, au la dispoziţie telecabina, care a fost pusă în funcţiune.

"Sunt mii de turişti care urcă la Bâlea Lac după ce Transfăgărăşanul este închis, ei utilizând telecabina. Noi am făcut toate verificările. Telecabina a fost pusă în funcţiune şi totul este OK din punctul nostru de vedere", a declarat, pentru Mediafax, Leo Klingeis, administratorul telecabinei. Un drum de la Bâlea Cascadă până la Bâlea Lac cu telecabina costă 30 de lei.

Comenteaza