Arhitectul Șerban Țigănaș: „Vrem să știm ce facem pentru a ne place Clujul mai mult în viitor decât ne place acum

Arhitectul Șerban Țigănaș: „Vrem să știm ce facem pentru a ne place Clujul mai mult în viitor decât ne place acum
Cea de-a 62-a ediție a Berăriei Culturale prilejuiește o dezbatere onestă despre Cluj-Napoca, despre dezvoltarea orașului și direcția înspre care acesta se îndreaptă, precum și starea de bine a cetățeanului, care va avea loc miercuri seara, de la ora 19, în sala Euphoria a Fabricii de bere Ursus. „Speculare versus Modernizare la Cluj" este tema propusă de organizatorul și moderatorul dezbaterii, comunicatorul Ion Novăcescu, invitat fiind arhitectul Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din Români (O.A.R.).

„Vrem să înțelegem ce se întâmplă la Cluj și încotro ne îndreptă, întrucât primim semnale alarmante, confuze și contradictorii, atât dinspre cetățean, cât și dinspre piață și administrație, iar pentru aceasta am invitat una dintre cele mai autorizate voci, care să ne ajute să înțelegem" , susține realizatorul „Matinalului" de la Realitatea FM Cluj. La rândul său, președintele OAR susține că „este necesar să anticipăm viitorul, ca să știm dacă vom fi optimiști sau pesimiști. În aceeași măsură e necesar să știm cum să intervenim pentru ca Clujul să ne placă mai mult în viitor decât ne place acum. Vrem să înțelegem fenomenul dezvoltării și relațiile cauză-efect", arată arhitectul Țigănaș.

El mai crede că „ar trebui să discernem asupra acelor proiecte care trebuie abandonate, care nu sunt realiste și oportune și să susținem un anumit tip de dezvoltare și de construire, care să ne fie favorabil. În dezvoltarea unui oraș se fac greșeli, important este să învățăm din aceste erori, ca să nu le repetăm la nesfârșit. Cred că la această oraă în lume există suficiente modele bune de dezvoltare a le unui oraș și ar trebui să preluăm un asemenea model, care să ne fie favorabil", crede președintele OAR. Acesta este categoric atunci când afirmă că cetățenii au obligația, nu doar dreptul de a discuta despre prezentul și viitorul comunității lor. „Orașul trebuie discutat de toată lumea, nu doar de specialiștii din administrație sau urbanism. Orașul se discută la nivelul așteptărilor cetățeanului" conchide arhitectul Șerban Țigănaș.

Acesta este un proiect „Fabrica de lideri" al Fundației Armonia, susținut de Ursus și finanțat de municipalitatea clujeană. Consultant este Ilyas Andrea. Intrarea e liberă!

 

Etichete
Comenteaza