Iohannis, la deschiderea anului universitar: Pentru o "ţară ca afară", avem nevoie de universităţi ca afară

Iohannis, la deschiderea anului universitar: Pentru o
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, la deschiderea anului universitar, la Constanţa, că pentru a putea lupta împotriva ignoranţei universităţile trebuie să lupte pentru credibilitate, afectată în ultimul timp de scandalurile de plagiat.

„Pentru a putea lupta împotriva ignoranţei, pentru a putea deveni un reper moral şi o ancoră a statului de drept, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rîndul această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat. Din nefericire, chiar şi astăzi găsim scuze pentru a nu avea p bază de date publică a lucrărilor de doctorat. De asemenea, nu avem o soluţie permanentă pentru acreditarea şcolilor doctorale. Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenţilor noştri pe plan internaţional punându-i în dezavantaj chiar pe cei care au depus eforturi considerabile pentru a-şi finaliza studiile. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor pentru a proteja reputaţia persoanlă a unui număr de indivizi care şi-au dorit un titlu academic pentru care nu au fost realemente pregătiţi. Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe un picior de egalitate cu unul din Europa de Vest", a declarat Klaus Iohannis.

Totodată, şeful statului a spus că putem avea „o ţară ca afară", doar dacă am avea şi universităţi „ca afară", care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea.

„De foarte multe ori auzim sintagma <Vrem o ţară ca afară>. Se poate, dar pentru a avea o ţară ca afară avem nevoie în primul rând de universităţi ca afară, universităţi care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea în toate activităţile lor. De exemplu, mi-ar plăcea dacă universităţile ar ajuta la demontarea diverselor mituri nefondate, pe care încă le regăsim în spaţiul public. Unul dintre ele, pentru a mă referi chiar la învăţământul superior, este mitul conform căruia prea mulţi tineri merg la facultate. România este de fapt şi regretabil, pe ultimul loc din UE, din punctul de vedere al tinerilor de 30 - 34 de ani care au terminat studii superioare, iar acest lucru afectează competitivitatea ţării noastre şi, implicit, bunăstarea noastră, a tuturor", a mai spus Ioahnnis.

Preşedintele a precizat, însă, că nu trebuie încurajată existenţa unor universităţi „cu grave probleme de management educaţional doar de dragul statisticii".

Klaus Iohannis a mai declarat că România are nevoie de înalţi specialişti, care studiază în universităţi, dar şi de meseriaşi bine calificaţi.

„Sunt lucruri care ar fi bine să se dezbată mai des în spaţiul public şi poate chiar şi în Parlament", a mai spus Iohannis.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent, luni, la Constanţa, unde a asistat la ceremonia de deschidere a anului universitar.

 

 

Comenteaza