EVENIMENT. Descindere a jandarmilor, cu elicoptere, la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 22:11
- Eveniment
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Cea mai amplă acţiune efectuată până în prezent pe teritoriul României a fost executată aseară în cinci judeţe, inclusiv în Cluj, pentru a destructura o importantă reţea de crimă organizată.
La acţiune au participat efective de jandarmi de la Brigada Specială de Intervenţie “Vlad Ţepeş” (BSIJ) şi cuprinde descinderi la 59 de adrese din cinci judeţe – Maramureş, Cluj, Vîlcea, Arad şi Timiş.
Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor a venit în sprijinul luptătorilor Brigăzii Speciale cu patru elicoptere utilizate la intervenţia din aer, la supravegherea zonei de acţiune şi la transportul persoanelor conduse la parchet pentru audieri, informează un comunicat al Jandarmeriei.
Brigada Specială de Intervenţie “Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei a fost solicitată pentru această misiune avându-se în vedere gradul deosebit de pericol, amplitudinea, complexitatea acţiunii - intervenţia a fost executată de echipe specializate atât la sol, cât şi cu echipajele elicopterelor - şi faptul că descinderile au fost efectuate simultan în localităţi din mai multe judeţe din ţară, informează acelaşi comunicat.
Activitatea se desfăşoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi în cooperare cu Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
Brigada Specială de Intervenţie “Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei are competenţă teritorială generală, îndeplinindu-şi atribuţiile pe întreg teritoriul naţional.
în activitate au fost implicate toate unităţile subordonate BSIJ: Batalionul Antiterorist şi Acţiuni Speciale, Batalionul Special de Intervenţie, Detaşamentul Special de Protecţie şi Intervenţie (DSPI).
Este pentru prima dată când Detaşamentul Special de Protecţie şi Intervenţie (fosta unitate GSPI “Acvila”- încadrată în prezent cu luptători selectaţi din cadrul Jandarmeriei) este folosită la o activitate de o asemenea anvergură, se precizează în infromare.
DSPI a asigurat protecţia transportului persoanelor conduse la parchet pentru audieri, fiind implicat şi în desfăşurarea descinderilor.

Comenteaza