“Devenisem un profesionist al durerii, torturii şi umilinţei”

Un fost gardian care a lucrat în sistemul penitenciar înainte de Revoluţie şi-a lansat, la Penitenciarul Gherla, un volum de mărturii chiar printre deţinuţi - fostele sale victime.

 Un fost lucrător al sistemului penitenciar din perioada comunistă, şef pe secţie la Penitenciarul Baia Mare, şi-a lansat ieri, în fosta sală a cavalerilor de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla, volumul “Confesiunile unui Gardian”.

 

Ioan Chertiţie se revendică din rândul torţionarilor reformaţi care au înţeles inutilitatea tratamentului bestial la care erau supuşi, în perioada comunistă, deţinuţii de drept comun şi cei politici deopotrivă. Chertiţie spune că a fost numit şef de secţie la Baia Mare în 1982, după ce a terminat şcoala de gardieni ca şef de promoţie şi că a fost “obligat” să părăsească sistemul imediat după 1992, când a apărut prima ediţie a volumului  sus- menţionat. La lansarea organizată ieri au participat directorul închisorii Gherla, colonelul Vasile Pop, procurorul militar Viorel Siserman de la Parchetul Militar Cluj, dar şi colonelul Tiberiu Ban, judecător la Tribunalul Militar Cluj.

 

Chertiţie a jucat cartea onestităţii, spune el, încercând să devoaleze tarele unui sistem care a creat monştri şi să ofere o contrapondere memorialisticii de detenţie apărută în sute de volume după Revoluţie.  Doi dintre colegii săi de “muncă”, ajunşi şi personaje în carte, au fost, de asemenea, prezenţi ieri la lansare, unul continuând să fie angajat la Penitenciarul Gherla. Chertiţie spune că după doi ani ca torţionar a înţeles că “sub fiecare zeghe există o inimă”.

 

Cu toate că volumul este intitulat “confesiuni” şi ar putea fi perceput ca o spovedanie în faţa unei instanţe neutre-cititorul-, Chertiţie a declarat reporterului ZIUA de CLUJ că nu aceasta a fost intenţia sa. “Eu nu am făcut decât să înşirui câteva enimente din cariera mea de miliţian. în penitenciar eram departe de Dumnezeu”, a spus Ioan Chertiţie, menţionând şi că nu aşteaptă altă iertare decât cea divină. în ceea ce-i priveşte pe foştii săi “saci de bătaie”-deţinuţii, Chertiţie crede că  “l-au iertat deja” şi că “s-a revanşat faţă de ei” prin actualul volum confesiv. “După atâţia ani, vă spun sincer, sunt foarte mulţi care când mă văd, îşi amintesc lucruri triste”, mărturiseşte autorul cărţii. 

 

Reîntors din lumea bestialităţii, Ioan Chertiţie a încercat să-şi explice decizia iniţială de a deveni bătăuş în închisoare, cu toate că, moral, era conştient de conceptele  “bine” şi “rău”. “Ce înseamnă orgoliile mărunte...Eu nu am vrut, iniţial, să fac instrucţie cu deţinuţii. Dar m-au umilit ceilalţi. Am devenit dependent de baston”, a mai spus Chertiţie.

 

 Bărbatul, care a copilărit în mediul penitenciar de la vârsta de 6 ani, îşi afirmă schimbarea de percepţie, chiar în cartea sa: “Mă gândeam la toţi anii aceia în care eram stăpânit de demonul bestiei. Mă gândeam la clipele în care mă simţeam ca un morfinoman care îşi caută drogul. Aşa îmi căutam şi eu deţinuţii, ca să-i bat”.

 

După-amiaza unui (alt) torţionar

 

Singurul fost gardian torţionar care a acceptat până în acest moment să îşi povestească destinul, devenit criminal prin mijlocirea îndoctrinării ideologice, Franţ Ţandără, a fost intervievat de scriitoarea Doina Jela în volumul “Drumul Damascului- spovedania unui torţionar”.

 

 Ulterior, interviul a stat la baza scenariului pentru lung-metrajul “După-amiaza unui torţionar”, în regia lui Lucian Pintilie, cu Gheorghe Dinică în rolul lui Ţandără-torţionarul. Franţ Ţandără a murit în 2004.