Bamboo renunţă la “fiţe”

Bamboo renunţă la “fiţe”
Noul proprietar s-a despărţit de jumătate din angajaţi, a redus preţurile şi este hotărât să deschidă porţile pentru toţi clujenii, abandonând conceptul de club exclusivist.

La începutul acestei luni, clubul Bamboo din Cluj a ajuns în proprietatea lui Radu Vlas, cel care deţine şi clădirea Complexului Leul, în care clubul funcţiona încă de la inaugurare. Actualul proprietar a anunţat că Bamboo va renunţa la principalele criterii care l-au făcut cunoscut: preţuri şi “fiţe”.

 

Proprietarul de la “Leul” a decis să păstreze destinaţia spaţiului închiriat fostei proprietare a francizei, SC DiscoBamboo S.A.  “Am purtat o discuţie cu titularul de brand al reţelei de cluburi Bamboo şi am semnat un contract de folosire a numelui cu italianul Giosue Castellano. Franciza nu a fost plătită încă, pentru că suntem într-o perioadă de graţie. Nu am avut timp de studii de piaţă, pentru că nu am fost pregătiţi pentru preluarea clubului, dar după trei luni vom face un bilanţ. Nu aveam cum să anticipăm tranzacţia”, a declarat, franc, Vlas.

 

Deşi vor să demonstreze că noua conducere se va descurca mai bine decât cea precedentă, reprezentanţii Ardeal Construct nu au dat dovadă de o strategie de marketing clară. “De data aceasta va fi cu totul altceva. Nu vom acţiona la fel ca foştii proprietari, care aveau costuri mari din cauza personalului supradimensionat şi a contractelor neavantajoase”, a spus Angela Moldovan, directorul economic al societăţii. Astfel, numărul angajaţilor ospătari şi barmani s-a redus la jumătate, de la 80 la 40.

 

Alături de stafful Ardeal Construct, care se va ocupa de noua afacere, Vlas a decis să reinventeze imaginea Bamboo la Cluj. Asta, cu toate că noile reguli sunt diferite de politica celorlalte două cluburi cu acelaşi nume din ţară, din Bucureşti şi Constanţa. “Fiecare zonă geografică are minusuri şi plusuri. Bamboo Cluj va fi uşor accesibil pentru toată lumea. Nu va mai fi club de fiţe, iar preţurile vor fi mai mici. Va fi cel mai ieftin Bamboo din ţară”, a completat administratorul Ardeal Construct. Prin urmare, în noul meniu preţurile au fost micşorate, exemplul cel mai simplu fiind o cafea, pentru care clujenii plătesc acum 7 lei, în loc de 10 lei. O bere Ursus a devenit 6 lei, la fel ca un Coca-Cola, iar pentru un cocktail, clubberii clujeni vor scoate din buzunar între 10 şi 15 lei.

 

Biletul de intrare în serile fără evenimente va costa 10 lei pentru fete şi 20 de lei pentru băieţi. Vor fi şi petreceri la care clienţii vor putea intra gratuit. Cu toate acestea, nu iese din calcul varianta în care clubul ar putea fi închis printr-o hotărâre judecătorească în viitorul apropiat, aşa cum a demonstrat  ZIUA de CLUJ.

 

Radu Vlas a preluat Bamboo pe propria firmă în condiţiile în care societatea foştilor propritari ai clubului adunase datorii de aproximativ 500.000 de lei. “DiscoBamboo era datoare firmei Ardeal Construct cu plata pentru chirie şi pentru diferite lucrări. Bunurile preluate au acoperit datoriile lor şi, mai mult, le-am plătit şi diferenţa. Dacă instanţa va hotărî ca materialele şi bunurile să ajungă la cei care trebuie să primească bani de la DiscoBamboo, va fi hotărârea instanţei”, a spus Radu Vlas.

 

Zilele trecute, agenţia PR Vision a depus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere de insolvenţă, în care S.C. DiscoBamboo este somată la plata a peste 30.000 de lei pentru servicii de imagine şi promovare a clubului. Potrivit legii, procedura juridică ar putea anula contractul de preluare a francizei de către actualul proprietar, precum şi orice tranzacţie încheiată înainte cu 120 de zile.

Comenteaza