Nave spaţiale, trenuleţe, avioane, un întreg oraş în miniatură format din zeci de jocuri Lego au fost prezentate ieri de câţiva pasionaţi ai celebrului joc danez. Minioraşul poate fi admirat zilnic la Palatul Copiilor până sâmbătă, când va avea loc un concurs de creaţie cu premii.
Emilian Găvrilă stă aplecat asupra mesei enorme şi ia măsuri ca trenuleţul electric Lego să nu deraieze. în jurul lui, un întreg orăşel, simpatic, populat cu omuleţi de plastic, case, castele, gări, primării şi spaţiu verde. Mii de piese asamblate cu multă pasiune şi, mai ales, răbdare. De jur împrejur, trenuleţul dă ture, iar câţiva curioşi privesc absorbiţi munca pe care au făcut-o pasionaţii de jocuri Lego. ”Sunt colecţionar de la patru ani. în special copilăria mi-a fost marcată de Lego. Pe la 15 ani m-am oprit. Tata mi-a dat microbul involuntar când mi-a oferit cadou un astfel de joc. De atunci tot strâng. Am făcut eforturi mari, am cumpărat tot ce se poate cumpăra”, spune Emilian privind admirativ construcţia.
După cum singur mărturiseşte, ridicarea oraşului Lego a necesitat două zile de muncă şi piese din aproximativ 50 de jocuri. Costul total s-a ridicat la aproape 4.000 de euro. ”A fost dificil de îmbinat, pentru că sunt foarte multe piese şi nu e uşor să le armonizezi, dar după cum puteţi vedea, a ieşit foarte bine”, mai spune Emilian privind admirativ spre construcţia mare de lângă noi. Alături de el, un alt pasionat al Lego-ului şi absolvent de design, Adrian Florea. „Eu am fost la conducerea Palatului Copiilor, pentru că e o instituţie centrală şi ei au fost deschişi să ne primească oferta de a face aici expoziţia”, spune Florea.
El precizează că în Cluj sunt maxim zece pasionaţi ai acestui joc. „Unii au astfel de jocuri abandonate prin pod sau în debaraua de acasă, dar cei care suntem cu adevărat pasionaţi, iată, am făcut această acţiune”, punctează Florea. Pe masa apropiată de cea pe care se află orăşelul sunt expuse figurine realizate tot din piesele celebrului joc. “Aici sunt modele după ultimele episoade din Star Wars. Soldaţi imperiali, clone, nave spaţiale, oraşe spaţiale. Sunt făcute din jocuri Lego care tratează acest serial”, spune, bucuros, Adrian Florea.
Jocurile Lego au apărut în Danemarca, în anii ’30 şi au devenit, de atunci, un brand mondial. „Prima oară, acestea au fost jucării de lemn, iar din ‘50 au fost de plastic. Jocurile se vând pe seturi, adică la fiecare doi ani apare un joc nou, se actualizează. Au mare succes în Occident”, a mai povestit Emilian Găvrilă, aranjând piesele deranjate de curioşi. Expoziţia poate fi vizitată astăzi şi mâine de la 10.00 la 18.00 şi sâmbătă, până la ora 20.00.
Cum se poate participa la concursul Lego
- micii fani vor trebui să se reprezinte pe ei înşişi printr-un omuleţ Lego
- este interzisă folosirea construcţiilor create de Lego - creaţiile trebuie să fie proprii 100%
- tema este la liberă alegere
- creaţiile sunt premiate cu jocuri Lego