Cu maşina furată de la Bechtel, în Lacul Tarniţa

Cu maşina furată de la Bechtel, în Lacul Tarniţa
Un bărbat a murit după ce maşina de teren pe care o conducea, aparţinând Bechtel, a plonjat în Tarniţa. Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit autorităţilor, şoferul era un tânăr din Gilău, care a sustras un Nissan Navara, aparţinând companiei Bechtel, şi s-a dus cu maşina pe malul Lacului Tarniţa. Din motive încă necunoscute, şoferul a scăpat de sub control maşina, care a căzut în lac, după ce a rupt câţiva arbuşti de pe o pantă.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, colonelul Liviu Cadar, a declarat că la locul incidentului s-au deplasat două echipaje ale SMURD şi alte două de la descarcerare, plus o echipă de scafandri. După cinci scufundări, atât maşina, cât şi cadavrul şoferului au fost scoase din apă.

 

Autoturismul fusese raportat ca furat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de şoferul acestuia, angajat al companiei Bechtel.

 Potrivit directorului de comunicare al companiei, Bogdan Sgârcitu, bărbatul avea maşina parcată acasă, urmând să o folosească a doua zi la diverse misiuni.

 “Nu am estimat prejudiciul. Maşinile companiei sunt asigurate. Aşteptăm rezultatele investigaţiei Poliţiei, apoi vom stabili dacă trebuie luate măsuri suplimentare”, a mai spus Sgârcitu.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .