Toma Rus a scăpat de corupţie

Toma Rus a scăpat de corupţie
Direcţia Naţională Anticorupţie (SNA) a schimbat din nou încadrarea juridică împotriva adjunctului şefului Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (DGCCOA), Toma Rus (foto), menţinând împotriva sa doar acuzele de natură economică

DNA a decis ieri că Toma Rus, cercetat iniţial într-un dosar pentru spălare de bani, stabilirea cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială a bunurilor operatorilor economici la care statul este operator şi complicitate la delapidare, precum şi pentru trafic de influenţă, este “curat” în ceea ce priveşte acuzele de corupţie.

“Era acuzat că ar fi intervenit în favoarea lui Arpad Paszkany într-un dosar în perioada 2004-2006. Am făcut o adresă la DIICOT în care am solicitat să ni se comunice dacă exista pe numele lui Paszkany vreun dosar penal la acea vreme, şi nu exista”, a explicat Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Rus, fost şef la Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Cluj.

DNA a mai schimbat o dată încadrarea în dosarul care îl vizează pe Rus, în urmă cu câteva zile, din trafic de influenţă în şantaj. Victima şantajului suspectat iniţial de procurori era Arpad Paszkany, patronul CFR Cluj.

Mateuţ a mai depus o plângere la Parchetul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva ordonanţei date de procurorul clujean Florin Maghiar de la Serviciul Teritorial DNA Cluj, care a dispus iniţial punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva clientului său. Parchetul instanţei supreme a admis plângerea în martie, iar Toma Rus a redevenit învinuit, şi nu inculpat, în dosarul în care este cercetat.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .