Dosarul “Gazeta”, întors de la Brăila

Dosarul “Gazeta”, întors de la Brăila

Tribunalul Brăila a decis că urmărirea penală în cazul “Gazeta” este ilegală şi au trimis dosarul înapoi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminali-tate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti.

 

“Drept efect, întreaga acţiune penală este lovită de nulitate. Competenţa aparţinea DIICOT, dar structurii centrale, nu teritoriale, dat fiind că presupusele infracţiuni au avut loc în mai multe judeţe din ţară”, a declarat Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre avocaţii lui Liviu Man, directorul Trustului “Gazeta”. Judecătorii Tribunalului Brăila nu au motivat hotărârea, urmând ca actul să fie emis în următoarele două săptămâni.

Până atunci, drept urmare, toate probele adunate în dosar de procurorii DIICOT Cluj au fost declarate nule, probele administrate sunt considerate nerelevante, iar sechestrele asupra firmelor acuzaţilor din dosar au fost ridicate, la fel şi măsurile asiguratorii asupra bunurilor ziariştilor implicaţi.

“Voi face plângere penală împotriva procurorilor pentru abuz în serviciu, fals, uz de fals şi represiune nedreaptă”, a declarat Liviu Man. în România din 300.000 de dosare trimise în instanţă maxim cinci se întorc înapoi într-un an. La CEDO există în acest moment nouă procese pe rol împotriva României intentate de către învinuiţii din Dosarul “Gazeta”. 

Decizia Tribunalului Brăila a fost atacată, însă, cu recurs de procurorii Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Recursul va fi judecat la Curtea de Apel Galaţi.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .