Rabie în 27 de localităţi din judeţ

Rabie în 27 de localităţi din judeţ
Prefectul Călin Platon, s-a declarat, miercuri, îngrijorat de extinderea epidemiei şi a focarelor de rabie din judeţ şi a cerut primarilor luarea unor măsuri urgente pentru a preveni apariţia acestei boli la om, în Cluj înregistrându-se acum 27 de focare.

Platon a declarat, la finalul unei întâlniri cu toţi primarii şi secretarii judeţului Cluj, că au fost înregistrate 56 de cazuri de rabie în 27 de localităţi.

"Este o problemă acută de care sunt foarte îngrijorat. Este nevoie de implicarea primarilor şi a comitetelor antiepizootice locale", a spus Platon.

El i-a convocat, pentru vineri, pe toţi medicii veterinari din judeţ pentru a impune un program de măsuri foarte concret pentru a reduce incidenţa bolii în rândul animalelor sălbatice şi domestice.

"îngrijorarea noastră vine pentru faptul că dorim să avem siguranţa sănătăţii populaţiei. Este vorba despre o epidemie cu consecinţe foarte grave, deoarece animalele domestice vin uşor în contact cu cele domestice, iar astfel există riscul transmiterii rabiei la om", a spus prefectul judeţului Cluj.

Potrivit acestuia, în localităţile unde au fost semnalate cazuri de rabie, vor fi adoptate măsuri pentru achiziţionarea de vaccinuri antirabice şi vaccinarea tuturor animalelor din aceste zone.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Cluj, Iuliu Duma, a declarat, la rândul său, că 99 la sută din cazurile de rabie au fost provocate de vulpi, fiind înregistrate şi două cazuri la pisici.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .