Scandalul Scutul Negru, pe masa autorităţilor

Scandalul Scutul Negru, pe masa autorităţilor
Reprezentanţi ai Consiliului Local, Consiliului Judeţean, ai Poliţiei, ai mass-media şi oameni de afaceri au criticat modul în care au acţionat agenţii de pază de la Scutul Negru la finalul meciului “U” Cluj – Dacia Mioveni, de duminică. Managerul clubului de fotbal, Toni Doboş, va trebui să prezinte o informare Consiliului Local, acţionar majoritar la “U”, cu privire la contractul cu Scutul Negru.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

”Nu e în regulă ce s-a întâmplat. Putea să fie oricine lovit. Puteam fi eu, care nu mă ştiu cu băiatul de la Scutul Negru, şi să fiu supărat din cauza egalului”, a spus liderul consilierilor locali PSD, Ştefan Dimitriu.

”E regretabil că s-a întâmplat aşa ceva în Cluj-Napoca. Nu s-au comportat profesionist agenţii de pază. Dacă mă duc cu fiica mea şi credea unu că mă uit urât? Era mai bine cu Jandarmeria. Consiliul Local va solicita domnului Doboş să ia măsuri şi să ne trimită o informare cu privire la modul cum a obţinut firma contractul cu «U» şi dacă mai corespunde contractul cu situaţia actuală, având în vedere noua lege privind combaterea violenţei în sport. Eu ştiu că nu corespunde”, a declarat consilierul local PSD Remus Lăpuşan.

“Organele de ordine nu trebuie să fie provocatoare de dezordine şi nu sunt pentru a afişa forţă”, consideră liderul consilierilor locali PD, Florin Stamatian. Consilierul Ovidiu Turdean de la PNL nu a putut fi contactat, iar Laszlo Attila de la UDMR a spus că e plecat din ţară.

“E o chestie universal valabilă că nu găsesc oameni de valoare firmele de pază şi nu au instruirea necesară. Putea să fie lovit oricine. Nu neapărat trebuie schimbată firma, ci să-i dea afară pe cei care au lovit”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Nicoară. Primarul municipiului, Emil Boc, nu a putut fi contactat ieri.

 

Doboş nu vrea dubioşi pe “Moina”

 

“Sunt împotriva violenţelor faţă de ziarişti şi suporteri. Dacă cei de la firma de protecţie au abuzat ziarişti şi oameni nevinovaţi, atunci trebuie traşi la răspundere”, a afirmat Claudiu Dan, reprezentant al societăţii Ben&Ben în Consiliul de Administraţie al clubului “U”. “Au fost lucruri neplăcute, care n-ar trebui să se întâmple pe un teren de fotbal. Domnul manager Toni Doboş a stabilit o întâlnire cu cei de la Scutul Negru”, a spus Radu Constantea, reprezentant al societăţii Oncos în Consiliul de Administraţie al “U”.

Doboş a spus că agenţii de la Scutul Negru au lovit, dar şi că aceştia au fost bruscaţi. “Cu orice firmă de pază vor fi probleme cu cei care nu respectă regulile”, a afirmat Doboş. Acesta a precizat că s-a întâlnit cu Dorin Nemeş, patronul Scutul Negru, şi a încheiat un act adiţional prin care a stabilit să nu mai intre în incinta stadionului agenţi de pază care în trecut au fost acuzaţi de vreo infracţiune.

 

Şeful Poliţiei: “Nu tolerăm asemenea fapte”

 

“Nu mi se pare normal să se întâmple astfel de lucruri pe terenuri de sport nici faţă de ziarişti, nici faţă de alţii. Nu tolerăm asemenea fapte. Se fac verificări şi se vor lua măsurile legale. Azi s-au făcut audieri de către un procuror de la Parchetul Judecătoriei”, a declarat şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Ioan Păcurar.

Şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Aurel Litan, a precizat că societatea Scutul Negru nu şi-a respectat obligaţiile impuse de Legea nr. 4/2008 şi va fi amendată cu o sumă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Litan a recunoscut că angajaţii de la Scutul Negru nu au făcut cursul de calificare prevăzut în lege.

“E o problemă de legislaţie. Curs de calificare înseamnă cel puţin 360 de ore, iar în lege scrie 30. Nu puteam ţine curs de 360 de ore, astfel că încercăm să schimbăm formularea în curs în perfecţionare”, a explicat şeful IJJ.

 

APPC pregăteşte un protocol

 

Asociaţia Profesioniştilor din Presa Clujeană  (APPC) a emis un comunicat în care se precizează: “APPC consideră regretabile incidentele de la sfârşitul meciului «U» Cluj - Dacia Mioveni şi cere instituţiilor abilitate să acţioneze cu fermitate şi viteză pentru tragerea la răspundere a vinovaţilor.

Cazurile tot mai dese de brutalizare a jurnaliştilor clujeni preocupă în mod deosebit APPC. Asociaţia a organizat, de altfel, la finele anului 2007 o întâlnire cu reprezentanţii principalelor instituţii cu rol în asigurarea liniştii şi ordinii publice, ocazie cu care s-a discutat şi despre potenţialul de agresivitate la care se expun jurnaliştii de sport înainte, în timpul şi după disputarea unor meciuri. APPC a agreat, la acel moment, să întocmească, împreună cu respectivele instituţii, un protocol de bune practici în relaţia dintre jurnalişti şi forţele de ordine.

Schimbarea legii cu puţin timp înainte de reluarea campionatului prin atribuirea de responsabilităţi sporite firmelor de pază ar fi făcut inoperabilă vechea schiţă de protocol. în contextul noii cazuistici oferite de regretabilele incidente de duminică, APPC va relua demersurile pentru redactarea şi semnarea unui protocol, urmând să contacteze în acest sens şi conducerile firmelor de pază care au contracte de supraveghere a meciurilor sportive găzduite în judeţ”.

 

Ţepeş, suspendat de pe “Moina”

 

Potrivit patronului de la Scutul Negru, Dorin Nemeş, suporterii care au afişat bannerele ce au fost confiscate în timpul meciului au cerut explicaţii după meci angajaţilor de la Scutul Negru şi s-au amestecat printre jurnalişti.

“Aceşti ziarişti care au fost la faţa locului şi care vor mai veni la meciurile Universităţii, atât ei, cât şi suporterii trebuie să respecte Legea nr. 4 din 2008. Trebuie să respecte normele de circulaţie în obiectiv. Ei au forţat să intre în zona mixtă printr-o zonă în care nu le era permis accesul”, a spus ieri Nemeş.

“Am luat hotărârea, împreună cu Jandarmeria şi conducerea clubului, a suspendării activităţii de pază la terenul de fotbal a agenţilor implicaţi în acest incident până la definitivarea anchetei”, a adăugat patronul firmei, care l-a nominalizat pe Vlad Ţepeş. “Am fost sancţionaţi cu amendă de Jandarmerie pentru introducerea bannerului cu Kosovo care a fost afişat de galerie”, a spus Nemeş.

Acesta spus despre ziariştii agresaţi că “trebuia să-şi facă meseria de ziarist, nu să devină suporteri, să împingă forţele de ordine împreună cu ceilalţi şi pe urmă, în momentul când au văzut că vrem să-i evacuăm, să scoată legitimaţiile şi să zică că sunt ziarişti. Au voie să fie şi ziarişti, şi suporteri în acelaşi timp?”.

Nemeş a răspuns: “Cine a lovit şi se va constata că a greşit va plăti”. Patronul Scutul Negru spune că a fost violonist, iar pe Vlad Ţepeş îl cunoaşte de când l-a avut angajat la clubul pe care îl patronează. “A fost angajatul meu la clubul Romantic şi am avut o colaborare de trei ani extraordinară. A reuşit să-mi ţină barul curat de probleme, fără să dea o palmă la nimeni. M-am simţit dator moral”, a spus Nemeş.

 

Ambuscada de pe “Ion Moina”

 

După terminarea partidei de fotbal “U” Cluj – Dacia Mioveni, de la ieşirea dinspre tribuna oficială a stadionului “Ion Moina”, trei jurnalişti au observat cum doi suporteri au fost loviţi de oameni de ordine angajaţi la firma Scutul Negru, care asigură paza în incinta arenei sportive.

In momentul în care jurnaliştii au încercat să obţină explicaţii de la reprezentanţii firmei de pază, agenţii de pază au format un cordon şi nu i-au lăsat să circule în zona mixtă a stadionului. Angajaţii Scutul Negru au pornit o ambuscadă împotriva mai multor jurnalişti şi suporteri, în urma căreia ziariştii Alin Şutea de la ZIUA de Cluj şi Gelu Radu de la CityNews au fost loviţi la faţă, respectiv la corp.

Agentul de pază Vlad Ţepeş, care l-a lovit cu mâna în zona ochiului pe Şutea, a spus că a crezut că jurnalistul este un suporter. De asemenea, mai mulţi angajaţi de la Scutul Negru au părăsit incinta stadionului pentru a prinde suporteri, lucru interzis de lege, doar Jandarmeria având atribuţii în afara stadionului.

 

 

Memoriu al jurnaliştilor clujeni, în urma incidentelor

 

Jurnaliştii clujeni au întocmit un memoriu, ca urmare a incidentelor care au avut loc duminică, la stadionul “Ion Moina”.

 Memoriul a fost transmis tuturor redacţiilor clujene. După ce vor fi strânse listele cu semnăturile ziariştilor care vor adera la protest, acest memoriu va fi trimis clubului “U” Cluj, fiecăruia dintre acţionari, Primăriei, Consiliului Judeţean, Jandarmeriei, Poliţiei, Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal.

Memoriul va fi însoţit de înregistrări video şi de fotografii de la incidentele în urma cărora au fost agresaţi, de reprezentanţi ai firmei Scutul Negru, suporteri, jurnaliştii Alin Şutea (ZIUA de Cluj) şi Gelu Radu (CityNews), dar şi antrenorul Daciei Mioveni, Sorin Cârţu. Memoriul redactat de jurnalişti a fost asumat şi de Asociaţia Profesioniştilor în Presă Cluj (APPC).

 

MEMORIU

 

Către

 

SCS CFM “U” Cluj SA

Consiliul Local şi Primăria Cluj-Napoca

SC Oncos SA

SC Impact SA

Banca Transilvania

SC Ben&Ben SA

Consiliul Judeţean Cluj

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj

Inspectoratul de Jandarmi Cluj

Brigada Mobilă de Jandarmi Cluj

Federaţia Română de Fotbal

Liga Profesionistă de Fotbal

în urma incidentelor petrecute duminică, 16 martie 2008, pe stadionul “Ion Moina”, din Cluj-Napoca, după finalul meciului “U”

Cluj - Dacia Mioveni, din Liga I, vă adresăm următorul memoriu:

Mai multe persoane au fost agresate de către reprezentanţii firmei de pază Scutul Negru, anagjată de clubul “U” Cluj pentru a asigura ordinea în incinta arenei sportive, potrivit Legii 4/2008. între cei agresaţi au fost cel puţin 3 suporteri ai echipei “U” Cluj, antrenorul echipei Dacia Mioveni, Sorin Cârţu, şi doi ziarişti clujeni – Alin Şutea (ZIUA de Cluj) şi Gelu Radu (CityNews).

Jurnaliştilor le-a fost împiedicat accesul spre zona mixtă a stadionului, cu toate că au prezentat acreditările eliberate de către clubul organizator al partidei, dar şi legitimaţiile de presă.

Alături de aceştia, au fost intimidaţi şi agresaţi verbal, de către reprezentanţii firmei Scutul Negru, inclusiv de patronul Dorin Nemeş, şi alţi jurnalişti prezenţi la stadion.

La scurt timp după sfârşitul meciului “U” Cluj-Dacia Mioveni, un copil în vârstă de aproximativ 12 ani, aflat la stadion împreună cu mama sa, a fost lovit de un angajat al firmei Scutul Negru. Un alt suporter, Traian Alb, a fost şi el lovit de angajaţii de la Scutul Negru, în timp ce se îndrepta spre ieşirea din stadion. Un alt treilea fan al echipei clujene a fost urmărit în afara stadionului “Ion Moina” şi târât înapoi de mai mulţi reprezentanţi ai firmei de pază, după care a fost lovit.

Trei jurnalişti aflaţi în zonă, Gelu Radu, Ionel Lespuc şi Rareş Bogdan, au încercat să afle identitatea celui care l-a agresat pe Traian Alb. Acesta, însă, a fugit, fiind protejat de colegii săi de la Scutul Negru, care au devenit agresivi şi l-au imobilizat şi apoi lovit pe Gelu Radu. Angajaţii de la Scutul Negru au creat apoi un “cordon” care a blocat ieşirea dinspre tribuna 0 a stadionului, astfel că jurnaliştii au fost împiedicaţi să ajungă la zona mixtă. în momentul acesta, unul dintre angajaţii firmei Scutul Negru l-a lovit peste faţă pe Alin Şutea.

Intimidările şi agresiunile verbale ale angajaţilor Scutul Negru au continuat, ulterior, în zona mixtă a stadionului, unde se aflau peste 20 de jurnalişti.

Ziariştii clujeni solicită, pe această cale, o poziţie oficială a tuturor destinatarilor acestui memoriu cu privire la atitudinea violentă a oamenilor de ordine de la Scutul Negru faţă de spectatori şi jurnalişti.

Solicităm SCS CFM “U” Cluj SA şi acţionarilor săi - Consiliul Local Cluj-Napoca, SC Oncos SA, SC Impact SA, Banca Transilvania, SC Ben&Ben SA - precizări cu privire la activitatea firmei Scutul Negru pe stadionul “Ion Moina”, la modul cum aceasta a obţinut contractul cu clubul, la sumele plătite de club societăţii. De asemenea, cerem analizarea contractului dintre Scutul Negru şi club, din perspectiva gravelor incidente provocate de angajaţii societăţii. în funcţie de răspunsul primit, ne rezervăm dreptul ca, pe viitor, să nu mai relatăm despre acţiunile echipei de fotbal Universitatea Cluj. Dacă reprezentanţii clubului consideră deplasate acţiunile celor de la Scutul Negru, iar acest contract va fi menţinut, considerăm că reprezentanţii şi acţionarii clubului aprobă manifestările violente ale angajaţilor Scutul Negru.

Solicităm Primăriei Cuj-Napoca, în principal primarului Emil Boc, precum şi Consiliului Judeţean, reprezentat de preşedintele Marius Nicoară, să ia atitudine publică, pentru a evita apariţia pe viitor a unor astfel de situaţii.

Cerem Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj să trateze cu seriozitate cele întâmplate la stadionul “Ion Moina”, să ia măsurile ce se cuvin şi să nu încerce să muşamalizeze incidentele, care au fost raportate reprezentanţilor Poliţiei, prin plângeri semnate de Gelu Radu, Alin Şutea şi Traian Alb. Solicităm, de asemenea, ca IPJ Cluj să precizeze dacă are interese în ceea ce priveşte societatea Scutul Negru şi dacă protejează anumiţi angajaţi ai acestei firme. De asemenea, solicităm IPJ Cluj să prezinte public dacă vreunul dintre angajaţii de la Scutul Negru are antecedente penale.

Facem un apel public către Inspectoratul de Jandarmi Cluj şi Brigada Mobilă de Jandarmi Cluj să menţioneze modul în care au obţinut autorizaţii atât firma Scutul Negru, cât şi angajaţii acesteia.

Solicităm Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal să analizeze cu atenţie incidentele petrecute atât pe terenul de fotbal, cât şi în drumul spre vestiare, după meciul “U” Cluj - Dacia Mioveni. De asemenea, solicităm Comisiei de Licenţiere a FRF să reanalizeze modul în care societăţii Scutul Negru i s-a permis să asigure ordinea la meciurile organizate de “U” Cluj.

Acest memoriu nu implică în nici un fel plângerile individuale depuse la Poliţie de jurnaliştii Alin Şutea şi Gelu Radu. Ataşat memoriului, vă prezentăm înregistrări video, precum şi fotografii cu incidentele provocate de angajaţii Scutul Negru la stadionul “Ion Moina”, duminică, 16 martie 2008.

 

 

Peste 120 de ziarişi clujeni au semnat memoriul

 

Peste 120 de ziarişti clujeni semnaseră, până la închiderea ediţiei, memoriul ce va fi înaintat clubului “U”, fiecăruia dintre acţionari, Primăriei, Consiliului Judeţean, Jandarmeriei, Poliţiei, Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste. Memoriul va fi însoţit de înregistrări video şi de fotografii de la incidentele de duminică.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .