Beneficiarul hotelului a primit autorizaţie în 4 ianuarie 2006 pentru o clãdire cu demisol, parter, trei etaje şi mansardã. La faţa locului se poate vedea un imobil cu patru etaje şi încã un nivel unde Grigore Casian spune cã va fi casa liftului. Noul imobil este mai înalt decât blocul cu patru etaje din spatele lui, astfel cã locatarii sunt privaţi de razele soarelui şi beneficiazã de priveliştea viitoarelor camere ale hotelului.
Valeria Rusu de la apartamentul 25 are toate geamurile îndreptate spre noua clãdire. ”în spatele blocului era un loc cu verdeaţã. Acum ne uitãm pe geam şi vedem hotelul. Dar când o sã înceapã sã funcţioneze o sã fie gãlãgie, miros de mâncare, gunoi. Acceptam sã se facã o casã cum sunt altele lângã hotel”, a spus Rusu. Fiica acesteia susţine cã valoarea apartamentului a scãzut din cauza clãdirii vecine.
O altã locatarã de la etajul 4, Ioana Soroceanu, ne-a arãtat actul depus de investitor la Primãrie cu scopul de a arãta cã are acordul locatarilor din bloc. Cu privire la respectivul act s-a pronunţat şi Poliţia: “Cei trei semnatari ai înscrisului «Accept», înmânat lui Casian Grigore la data de 24.04.2004, sunt: Crişan Nicolae, care la acea datã îndeplinea funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei de Proprietari Petuniei nr. 7, Pocse Ilie, membru al asociaţiei în prezent decedat, şi Kerekes Ladislau, administrator al asociaţiei.
Pentru cã au eliberat acest înscris fãrã a vã consulta, vã recomandãm sã vã adresaţi instanţei de judecatã”. Soroceanu susţine cã nu a existat o şedinţã a Asociaţiei de Proprietari pentru emiterea actului “Accept”. “Nu înţeleg cum au acceptat cei de la Primãrie asemenea hârtie”, a spus femeia.
Recomandarea Primãriei: instanţa
Locatarii de pe strada Petuniei nr. 7 au fãcut nenumãrate sesizãri la Primãrie. Rãspunsurile municipalitãţii sunt semnate de primarul Emil Boc şi de şefa Poliţiei Comunitare, Minodora Fritea.
în adresa din 31 iulie 2006, Primãria precizeazã: “Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, la emiterea autorizaţiei de construire (faza PAC) nu s-a solicitat studiu de însorire, acesta nefiind un act care intrã în categoria avizelor, acordurilor şi studiilor necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
Acest studiu poate fi solicitat de dvs., iar în funcţie de concluziile lui aveţi posibilitatea sã acţionaţi în consecinţã”. în continuare, documentul atestã faptul cã autorizaţia de construire se poate anula doar în instanţa de contencios administrativ, iar în momentul în care se porneşte un astfel de proces, lucrarea se opreşte pânã la soluţionarea pe fond a cauzei.
în urmãtoarea adresã, din 10 septembrie 2007, aceiaşi oficiali ai municipalitãţii spun cã îşi menţin punctul de vedere exprimat anterior. “Eu dacã fac un gard care umbreşte pãpãdiile vecinului, mi se cere studiu de însorire, dar el (Casian – n. red.) cu mastodontul lui care afecteazã 18 familii nu are”, spune Ioana Soroceanu. Acesta a afirmat cã locatarii, oameni în vârstã, nu au bani sã se judece cu Casian.
Specialiştii lui Boc nu s-au pus de acord
Amintim cã cetãţenii de pe strada Petuniei s-au plâns personal primarului Emil Boc de situaţia hotelului în cadrul întrevederilor pe care acesta le-a avut cu locuitorii din cartierul Grigorescu, trecând în revistã toate sesizãrile pe care aceştia le-au fãcut de doi ani.
Reprezentanţii Biroului Mass-Media al Primãriei susţin cã inspectorii din cadrul Poliţiei Comunitare s-au deplasat personal pe strada Petuniei pentru a verifica viitorul hotel.
“încã nu s-a pus de acord Poliţia Comunitarã şi cei care au efectuat verificãrile cu specialiştii de la Direcţia de Urbanism. Trebuie sã fie un punct de vedere unitar. încã nu ştim ce s-a constatat exact pe teren sau dacã s-au aplicat sancţiuni”, au declarat reprezentanţii Biroului Mass-Media.
Casian: “Ce sã fac? Sã pun castraveţi?”
Patronul hotelului Sunrise, Grigore Casian, susţine cã în zona respectivã regimul de înãlţime este de P+10 şi cã a obţinut certificatul de urbanism în mod legal. Casian nu a dorit sã se punã în locul proprietarilor din blocul de pe Petuniei. “Le-am cerut acordul oamenilor cu privire la funcţiunea clãdirii.
Ei au fãcut şedinţã şi au zis cã e în regulã. Planşa cu masarda e avizatã. Eu consider cã nu am nici o vinã. Eu am solicitat certificat de urbanism şi l-am obţinut. Am avut acolo proprietate. Ce sã fac? Sã pun castraveţi?”, a spus investitorul.