“În unele facultăţi există abuzuri şi corupţie”
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iul 2010, 11:13
- Eveniment
- Ascultă știrea

ZIUA de Cluj: în ultimul timp se observă o serie de tensiuni în unele dintre facultăţile din UBB. Cărui fapt i se datorează toate acestea?
Nicolae Bocşan: Eu cred că performanţele UBB sunt cele care o recomandă, şi nu aserţiunile rostite la frustrarea unor persoane, care îşi pregătesc probabil o platformă electorală sau care au început mai devreme decât este cazul o campanie electorală, dar care nu au făcut nimic pentru această universitate.
Trebuie să observăm că UBB are cea mai modernă infrastructură, care a fost adusă la standarde internaţionale în toate clădirile ei şi în extensiunile din teritoriu. Are cel mai mare număr de studenţi, care reprezintă o forţă şi o bază de recrutare pentru ciclurile superioare, ce au crescut considerabil ca pondere în ultimii ani, atât la nivel de master, cât şi la nivel de doctorat.
Au fost modernizate laboratoarele de cercetare şi cele didactice aşa cum nu au existat înainte de 1989, au fost create facilităţi pentru studenţi, atât la nivelul standardelor şi al condiţiilor de viaţă din cămine, cât şi pentru petrecerea timpului liber. Avem parcul sportiv, săli de sport, de gimnastică, de fitness pentru studenţi.
Nu mai vorbim de performanţa în cercetarea ştiinţifică, ce se situează în mod constant pe primele locuri la nivel naţional şi cu o mare vizibilitate internaţională în publicaţiile recunoscute pe plan mondial. Eu cred că se încearcă a se face o campanie electorală de către persoane care nu au avut nici un proiect alternativ la organizarea şi modernizarea universităţii, la performanţele ei, care nu au propus nimic în ceea ce priveşte dezvoltarea universităţii şi care încearcă să discrediteze conducerea universităţii.
Această conducere s-a străduit în ultimii ani să aducă performanţă atât la nivelul personalităţilor, care sunt foarte multe şi sunt recunoscute pe plan internaţional, cât şi al conducerii de ansamblu.
Ce le reproşaţi celor care creează tensiuni?
Să fie foarte clar: cei care au fost menţionaţi că au anumite nemulţumiri de fapt sunt într-un fel şi cei care creează o imagine defavorabilă universităţii, şi bănuiesc că cu anumite intenţii. Probabil vor să transfere studenţii sau experienţa de aici la alte universităţi cu care concurăm pentru că este o competiţie în acest moment.
Or, asemenea discuţii prejudiciază mult universitatea. Pe de altă parte, trebuie observat că sunt menţionaţi oameni care au adus prejudicii universităţii, nu numai de imagine, ci şi de altă natură. Mulţi profesori care predau la universităţi private şi-au transferat acolo toată experienţa, planurile de învăţământ şi aşa mai departe, au dus inclusiv studenţii de la UBB şi au dus în faliment secţia de Filosofie, refuzând să se ocupe de studenţii noştri şi de creşterea performanţelor acestei secţii.
La Psihologie sunt, de asemenea, invocate situaţii, deşi e clar că acolo sunt abuzuri grave şi care reflectă într-o mai mare măsură fenomenul de corupţie. Sunt rude angajate în catedră, pe care noi am încercat să le blocăm, dar doctoranzi sunt soţiile şi logodnicele membrilor catedrei. Sunt firme private care se fac pe seama imaginii universităţii. Se raportează fonduri aduse universităţii, când de fapt intră în alte formule private, care sunt într-un fel căpuşă la universitate.
Cazul de la Matematică este frecvent invocat. Am primit un fel de reclamaţie din partea editurilor internaţionale, care au pus sub semnul întrebării publicarea lucrărilor profesorilor noştri la marile reviste internaţionale. Sunt demonstrate aceste lucruri printr-un fel de denunţuri aberante la adresa unor colegi, rezultatele unor frustrări care sunt total lipsite de adevăr şi s-au dovedit în toate cazurile, până la nivelul Preşedinţiei sau al Guvernului, că au fost respectate toate procedurile.
Deci practic cei care acuză managementul universităţii nu au legitimarea să facă o asemenea chestiune. Sunt înfiinţate tot felul de forme de institute sau centre de consultanţă care de fapt deservesc alte interese decât cele ale universităţii, uneori în beneficiul privat, şi pot să dau şi astfel de exemple. Cred că se încearcă să se discrediteze o echipă care a fost performantă, care a adus rezultate foarte bune într-un context care anunţă campania electorală.
Or, aceasta nu este în favoarea UBB pentru că noi intrăm în competiţie cu marile universităţi din lume şi, în acelaşi timp, asemenea atacuri îndepărtează cooperările cu alte universităţi sau chiar cu agenţii economici din zonă.
Trebuie să recunoaştem, lupta împotriva corupţiei s-a corupt. Aşa că am hotărât declanşarea unui audit care să facă lumină asupra tuturor acestor chestiuni.
Faptul că sesizaţi toate acestea acum, într-un an electoral pentru dumneavoastră, nu vă face să credeţi că veţi avea de suferit?
Acestea sunt chestiuni mai vechi, nu au apărut doar în ultimul timp. Sunt nişte chestiuni pe care noi le-am eradicat treptat şi sunt frustrările cauzate de faptul că au fost luate asemenea măsuri. La noi s-a luat un set de măsuri pentru blocarea corupţiei, pentru blocarea accesului pe bază de relaţii de familie în diferite structuri.
în ultimii cinci ani selecţia persoanelor care predau a fost foarte riguroasă. Cred că cei care scriu într-o anumită formă, inclusiv sub formula de “baroni”, trebuie să îşi pună întrebarea foarte serios, dacă nu cumva îşi fac propriul portret.
Ce părere aveţi că o personalitate cum e Andrei Marga este atacata în diverse forme?
Se aruncă cu noroi asupra unor personalităţi care au contribuit la ceea ce este azi UBB, la recunoaşterea şi la deschiderea internaţională a UBB, şi nu văd decât fie o campanie electorală, fie o frustrare că nu au ajuns la o asemenea dimensiune a personalităţii pe care o are domnul profesor Marga.
Nu mi se pare normal să fie atacat un astfel de om, care are numeroase premii internaţionale. Nu trebuie să menţionez decât premiul Herder sau Marea Cruce de Merit a Germaniei. Mi se pare aberant să faci aşa ceva.
Suntem obişnuiţi din politică cu campanii murdare. Pot apărea şi într-o universitate?
Eu nu cred că este în universitate, ci din afara universităţii se încearcă să se lovească într-o instituţie care este totuşi cea mai mare a Transilvaniei, care este performantă, şi dacă ceva merge bine trebuie lovit cu orice preţ. Cei nemulţumiţi aveau foarte clar un cadru unde să spună ceea ce este de spus, dar niciodată nu s-a utilizat cadrul intern care există la dispoziţie de la nivel de catedră până la nivel de Senat.
Aceste probleme au fost ridicate la nivelul Consiliului Academic, al conducerii universităţii?
Am avut o serie de discuţii în care a apărut necesitatea de a face reformă, de a organiza, dar nu în cazurile respective, care sunt menţionate în presă. Trebuie să fie limpede. Noi avem un obiectiv al competitivităţii şi performanţei, or asemenea discuţii despre baroni nu dispensează calibrul şi performanţa profesională. Trebuie să observăm că respectivii nu sunt cei mai îndreptăţiţi să vorbească în numele profesionalismului. S-a construit o metaforă sau un titlu fals.
Aceste chestiuni sunt inadmisibile şi nu au în vedere calibrul profesional, performanţa profesională şi ştiinţifică, vizibilitatea internaţională. Din păcate, o asemenea chestiune nu poate fi admisă.
Veţi reacţiona în vreun fel la această chestiune?
Avem obiective foarte clare şi dorim să adunăm într-un program al competitivităţii toate forţele universităţii. Suntem hotărâţi să sprijinim profesionalismul, valoarea, avem structurile constituite pentru a promova valorile şi reforma, în condiţiile în care reforma, din păcate, nu se face, nu s-a făcut nici în anumite situaţii invocate de cei care au vorbit de reformă.
Nu sunt dispus să cobor până la nivelul unor asemenea josnicii care s-au rostit şi care nu sunt compatibile cu statutul de universitar, cu omul de catedră, şi aparţin unei scene politice care nu este întotdeauna curată. Noi am respins întotdeauna şi suntem hotărâţi să respingem în continuare amestecul politicului în universitate.
Dacă este un amestec politic, atunci să îşi asume răspunderea cei care o fac, noi respingem orice amestec de acest gen şi avem mereu în vedere calibrul şi calitatea profesională şi nu cred că formula aceasta, “baroni”, dispensează calibrul profesional.