S-a surpat malul pârâului Nadăş

S-a surpat malul pârâului Nadăş
Ploaia abundentă din seara de joi din Cluj-Napoca a făcut ca o porţiune din malul pârâului Nadăş, din nordul oraşului,  să se surpe. La faţa locului a fost nevoie de intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

În aceeaşi zonă, terasa unui imobil s-a surpat peste cinci maşini, pe strada Gladiolelor. După incident pompierii le-au interzis oamenilor care locuiesc în imobil să mai intre în casă, din cauză că locuinţa este serios avariată şi riscă să se surpe, la rândul ei, în pârâu.

De altfel în doar două ore şi jumătate angajaţii ISU Cluj au fost nevoie să intervină în zeci de zone din Cluj-Napoca, în special pentru a scoate apa din subsolurile clădirilor. Numărul apelurilor prin care s-a cerut intervenţia acestora a fost de ordinul zecilor. A fost nevoie de intervenţii pe străzile Corneliu Coposu, IL Caragiale, Lăutarilor, Horea, Coastei, Republicii şi pe multe altele, unde locatarii au avut probleme cu cantitatea mare de apă revărsată pe stradă, în curţi sau în subsoluri, în mai puţin de o oră.

Vom reveni cu amănunte (UPDATE)

Comenteaza