DISTRIBUIE
40 de localităţi din judeţ şi o parte dintre clujenii care locuiesc pe bulevardul Muncii, plus cei de pe străzile Emerson şi Căpitan Grigore Ignat vor rămâne fără apă potabilă la robinete mâine între orele 8:00 şi 20:00.
Sistarea acesteia are loc din cauza unor lucrări de reabilitare a reţelei. 39 de localităţi rurale din judeţ şi municipiul Gherla nu vor primi deloc apă, în timp ce clujenii din Apahida şi Sânnicoară, dar şi cei din cartierul Someşeni vor avea presiune scăzută în conductele de furnizare a apei potabile.
Localităţile afectate de măsură sunt satele Cojocna, Cara, Morişti, Corpadea, Căian Vamă, Căian Mic, Căianu, Văleni, Ceanu Mare, Gădălin, Vaida Cămăraş, Vişea, Suatu, Frata, Mociu, Cămăraş, Ghirişu Român, Câmpeneşti, Jucu de Mijloc, Jucu de Sus, Jucu Herghelie, Gădălin, Răscruci, Bonţida, Iclod, Fundătura, Iclozel, Livada, Orman, Lujerdiu, Morău, Corneşti, Dăbâca, Luna de Jos, Fizeşul Gherlii, Mănăstirea Nicula, Bont, Săcălaia şi Nicula.
Angajaţii Companiei de Apă “Someş” cer clujenilor să ia măsuri de stocare a apei necesare pentru perioada amintită. Precizăm că anul trecut, în 5 august, majoritatea localităţilor menţionate au rămas fără apă potabilă din motive similare. “Atunci a fost nevoie să deviem conducta, ni s-a cerut de cei care executau lucrările la centura de ocolire Vâlcele – Apahida. Acum avem o avarie în zona Bulevardului Muncii, care poate fi programată pentru reparaţie doar joi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă “Someş”, Lucian Croitoru.
DISTRIBUIE
Comenteaza