Una dintre persoanele rănite aseară pe Frunzişului a murit în drum spre spital

Una dintre persoanele rănite aseară pe Frunzişului a murit în drum spre spital
Una dintre persoanele rănite în accidentul de marţi seara de pe strada Frunzişului din Cluj-Napoca a murit în urma traumelor suferite.

Accidentul a fost provocat de un tânăr de 18 ani domiciliat în Baia Mare, care primise permisul de conducere în luna mai.

“Accidentul a fost provocat pe fondul neatenţiei în conducere şi a lipsei de experienţă la volan, într-o curbă uşoară la stânga”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Gina Pop. Maşina condusă de tânărul Răzvan A. a intrat pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de o femeie de 32 de ani din comuna Mihai Viteazu. Un pasager de 61 de ani din maşina care circula regulamentar a fost rănit grav şi a decedat în drum spre spital.

Alte patru persoane au fost rănite grav în accident, în vreme ce şoferul care a provocat accidentul a fost rănit uşor.
Comenteaza