Două fete, călcate pe trecerea de pietoni (update)

Două fete, călcate pe trecerea de pietoni (update)
Două fete de 16 şi respectiv 17 ani au fost călcate pe trecerea de pietoni din apropierea magazinului cash-and-carry Metro, în comuna Floreşti, în urmă cu puţine minute.
Cele două fete au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Gina Pop, a precizat că accidentul a fost cauzat de neacordarea de prioritate pietonilor, de către un şofer care se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Floreşti. Din primele informaţii, una dintre cele două fete a fost accidentată grav şi era inconştientă în momentul în care echipajul de acordare a primului ajutor a ajuns la faţa locului. La ora transmiterii acestei ştiri, tânăra era transportată spre Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1.

A doua dintre fetele rănite a fost diagnosticată cu  traumatism cranio-cerebral uşor şi contuzie la mâna stângă şi a fost preluată de echipajul SMURD.

În zonă s-a circulat cu dificultate aproape o oră. Traficul a fost reluat în jurul orei 18.40.

UPDATE Potrivit Poliţiei,autorul accidentului este un tânăr de 34 de ani, Cristian Mihail B., din Cluj-Napoca. Acesta se îndrepta spre Oradea şi le-a surprins pe cele două tinere, pe trecerea de pietoni, "din cauza neatenţiei în conducere", potrivit buletinului informativ al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, remis în dimineaţa de după accident. Cele două tinere traversau regulamentar strada.

Comenteaza