Studenţi clujeni premiaţi la Amsterdam

Studenţi clujeni premiaţi la Amsterdam

Studenţii de la Universitatea “Babeş-Bolyai” au ajuns în semifinalele Campionatului European de Dezbateri Academice, care a avut loc în Amsterdam. La competiţie au participat trei echipe de câte doi studenţi din partea UBB, iar concursul a reunit, în total, peste 500 de tineri, timp de cinci zile. Una dintre cele trei echipe clujene s-a clasat pe locul 3 la categoria “engleza ca limbă străină”, după două echipe olandeze.

Temele de dezbatere au fost aflate cu doar 15 minute înainte de începerea discuţiilor şi s-au referit, printre altele, la Uniunea Europeană şi la extinderea sa, la rolul artei şi reglementarea acestuia, la negocierea puterii politice cu teroriştii sau la datoriile statului faţă de cetăţeni. Competiţia a avut loc în luna iulie.

Comenteaza