Eliminată de la Bac după ce a fost surprinsă copiind

Eliminată de la Bac după ce a fost surprinsă copiind
O tânără surprinsă în timp ce încerca să copieze la examenul de Bacalaureat din Cluj, vineri, a fost eliminată din examen.
Este vorba de o tânără care susţinea proba de geografie, ultima a profilului, la centrul de examen organizat în şcoala "Didactica Nova". Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Horia Corcheş, tânăra încerca să copieze folosind un telefon unde avea stocate, ca documente, subiectele rezolvate. Corcheş a negat că tânăra ar fi aflat subiectele de examen înaintea susţinerii probei. "Erau subiecte posibile, rezolvate, pe care le avea în memoria telefonului", a explicat el.

Amintim, rata de promovabilitate la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, în Cluj, înainte de contestaţii, este cea mai mică din ultimii 10 ani. Doar 20,5% dintre candidaţi au primit note de trecere. Numărul candidaţilor respinşi a depăşit cifra de 1.700.
Comenteaza