Mâncăruri preferate ale dictatorilor comunişti ai României

Gheorghe Gheorghiu Dej era un gurmand, iar soţii Ceauşescu erau ponderaţi şi foarte prudenţi, ne-a dezvăluit Gheorghe Vătafu, bucătarul care a gătit pentru şefi de stat din toată lumea.

Gheorghe Vătafu este fostul bucătar al lui Gheorghiu Dej şi al soţilor Ceauşescu. În aceste zile se află la Cluj, unde jurizează Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber.

Cum aţi ajuns în branşa asta, a bucătarilor?
Cumva în mod firesc, fără să caut asta. Am avut şansa unor profesori foarte buni, care m-au format şi mi-au marcat viaţa. Am cunoscut personalităţile momentului, regi şi şefi de stat, am călătorit pe aproape toate meridianele pământului şi asta mi-a dat o satisfacţie morală, profesională şi materială.

Cum aţi ajuns să gătiţi pentru Gheorghe Gheorghiu Dej?
Am fost bucătarul lui când eram foarte tânăr, abia ieşisem din armată. Întâmplarea a făcut ca nea Alecu, care fusese bucătarul lui, prietenul cu care juca şah şi se sfătuia, să aibă într-o vară o spuzeală şi medicul să îi spună să stea puţin deoparte. Omul m-a recomandat pe mine şi m-am dus. Nu-l văzusem pe Gheorghiu Dej decât pe perete, eram foarte timorat, dar avea o calitate omul acesta, devenea atât de apropiat, anula distanţa faţă de mine, care eram un nimeni atunci. Am lucrat pentru dânsul la Eforie Nord, unde avea statul major vara.

Ce impresie v-a făcut?
Era un om foarte modest. Mânca bine, foarte concentrat, în timpul mesei nu era preocupat de altceva decât de mâncare. Trebuie să vă spun că mi-a fost drag ca om. Aprecia o mâncare obişnuită, bine gătită şi probabil îi plăcea şi de mine, că foarte greu m-am distanţat după ce bucătarul lui a revenit şi am plecat de acolo.

Ce îi plăcea să mănânce?
O, dar ce nu-i plăcea? Îi plăceau lucrurile proaspete, mămăliguţa. Brânza proaspătă nu-i lipsea niciodată de pe masă, calcanul îi plăcea mult. Savura lucrurile simple, bine gătite şi sănătoase.

Ce aţi făcut mai departe?
Timp de 40 de ani tot asta am făcut, am fost bucătar-şef şi coordonator la Intercontinental Bucureşti. Cine se ocupa de treaba asta m-a recomandat pe mine şi lui Ceauşescu. Am rămas cu un contract ca să particip la orice activitate deosebită la Casa prezidenţială, recepţii, dineuri la nivelul cel mai înalt, când erau primiri de oaspeţi, şefi de state... Au fost foarte mulţi: cel puţin într-o vară, prin anii ‘80, nici nu aveam timp să răsuflu, să ajung acasă.

Ce îi plăcea lui Ceauşescu?
Era un om foarte ponderat. Nu era prea sănătos, nu era un om căruia să îi placă mesele întinse, băutura. Chiar şi ea, cât era de răutăcioasă. Cu mâncarea erau foarte ponderaţi. Mâncau legume, fructe de la micul dejun. La ocazii se făcea un grătar în curte. Când aveau vânători sau oaspeţi străini, şefi de stat, se făcea o masă câmpenească. Acolo mai mânca şi el mititei, grătare, dar tot ponderat...

Nu vă era teamă să lucraţi în preajma lor?
Acum îmi dau seama că tinereţea are o doză de inconştienţă, nu-mi era frică. De exemplu, era Tratatul de la Varşovia şi ţările Atlanticului de Nord: aveam de lucrat pentru o şedinţă unde participau numai şefii de state. Erau 15 şefi de state, între care Leonid Brejnev, Eduard Gierek, Todor Jivkov. Erau mai marii de atunci ai Europei. Se putea întâmpla orice, dar era un firesc în atmosferă, aşa cum v-aş servi eu aici pe dumneavoastră cu o cremă de sparanghel, cum am servit atunci.

E adevărat că Ceauşescu avea oameni care gustau mâncarea înaintea lui ca să o verifice?
Sunt legende. Oamenii care gustă sunt cei care fac mâncarea, bucătarii. Spre exemplu, Ceauşescu, care era prudent şi temător de multe, la recepţiile întinse mima, nu mânca. Preşedintele de atunci al Siriei, Hafez al-Assad, a sesizat asta şi a spus “Domnul preşedinte, dacă vreţi schimbăm farfuriile, nu-i nici o problemă”, ca să îi dovedească că nu e nimic pus la cale.

Aţi avut ceva probleme cu Securitatea?
Nu. Cred că erau profesionişti, ştiau că nu aş face nimic rău. Uite, de pildă, academicianul Teodor Burghele era un anticomunist feroce, cunoscut şi arhicunoscut. Cu toate astea, a fost pus ministru al sănătăţii şi doctor personal al lui Ceauşescu. Securitatea avea baze că e un om normal, cu multe calităţi profesionale, care nu va face prostii. Putea să îi dea lui Ceauşescu ceva tratamente care să îl ucidă, dar asta nu se întâmplă între profesionişti.

Vă doreaţi Revoluţia?
Cine nu şi-o dorea? Cine nu asculta Europa Liberă? Acum îmi dau seama însă ce ne-am dorit şi ce a ieşit. Nu pentru asta au murit tinerii de acolo. E la îndemâna oricărui român cu mintea întreagă şi nici nu trebuie să fie prea intelectual ca să înţeleagă că nu asta ne trebuia.

Unde v-a prins Revoluţia?
În 21 eram acasă, foarte greu am ajuns la Inter, începuse avalanşa: două săptămâni de zile nu ne-am mai mişcat de acolo. Am participat la Revoluţie, am riscat, am mers în mijlocul revoluţionarilor cu un coş de sandvişuri şi mâncare cu un coleg la televiziune... Mi-am reproşat, pe undeva, că atunci când a fost înconjurat cercul din faţă de la Inter – nu erau prea mulţi, vreo 200-300 de oameni şi eu pe ăia îi consider revoluţionari adevăraţi – şi când a început să se tragă laşitatea şi neputinţa mea m-au făcut să mă dau la o parte...

Cum aţi simţit schimbările de după ‘89?
Pe timpul minerilor, i-am convins să nu vină peste noi, pentru că ar fi fost o impresie proastă pentru străinii care erau cazaţi la Inter. Nu ne-am schimbat mult, Interul era dinainte o insulă capitalistă în regimul ăsta pentru că acolo era tot sistemul de lucru occidentalizat şi acolo era o stare mai aparte. N-am continuat munca, de acolo am ieşit la pensie şi, mai mult, cred că a fost singura antrepriză din ţară care şi-a păstrat conducătorii ani de zile.

Tinerii bucătari au mai multe şanse ca dumneavoastră?
Nu. În primul rând, în şcolile de bucătari am avut parte de profesori adevăraţi şi competenţi. Acum au apărut puzderii de şcoli de bucătari, nu se ştie cine le predă şi vezi la faţa locului că nu ştiu de unde să înceapă să facă un produs. Sunt câteva vârfuri de bucătari, în rest slab de tot.

Aveţi amintiri speciale de la Cluj?
Fete frumoase.

Dacă aţi mai fi tânăr, aţi lua-o pe acelaşi drum, aţi rămâne în ţară?
Din ţară nu se pune problema să plec, suntem români. Să vă spun un episod: în 1978 Ministerul Turismului a hotărât să facă un restaurant de nivel, tradiţional românesc, la New York, în Manhattan, “Romanian Stars”. Avea cea mai bună orchestră, cu Gică Petrescu în frunte, m-au trimis şi pe mine. S-a terminat contractul pe care îl aveam, patronul voia să rămân. Eu voiam acasă, la soţie şi la ţara mea. Mai erau acolo Nicolae şi George Vişan, tată şi fiu, unul cânta la ţambal, altul la vioară, care voiau, ca mine, să plece. Am tratat cu o fată fugită de la Inter, cum să facă să mă scoată, să plec şi am reuşit. New York Times a scris apoi o notiţă într-n număr: trei români au fugit din America. La noi era regim totalitar, de constrângere generală. Oamenii mureau să ajungă în America şi noi am fugit de acolo, eu cu cei doi Vişan.

A început Campionatul de Gătit

Gheorghe Vătafu face parte din juriul Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber 2010, care a început ieri în parcarea de la Polus Center. Prima zi a fost dedicată preparatelor reci şi s-a încheiat cu un concert Şuie Paparude. Astăzi au loc concursurile de gătit în aer liber, iar duminică la secţiunea Gastro Cultura va fi omologat un record mondial, mai exact 210 pui vor fi fripţi într-o singură tigaie.