PSD contestă Legea Pensiilor la Curtea Constituţională
- Scris de Ovidiu Cornea
- 17 Sep 2010, 01:38
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Partidul Social-Democrat urmează să depună la Curtea Constituţională o contestaţie cu privire la Legea Pensiilor, adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, fiind nemulţumiţi de creşterea vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani, de păstrarea punctului de pensie la 39% şi de creşterea penalizărilor pentru persoanele care se pensionează anticipat.
“Ca partid de stânga, considerăm că pentru o femeie, în condiţiile din România, o creştere la 65 de ani a vârstei de pensionare e de neacceptat. Condiţiile impuse de Putere sunt de neacceptat, având în vedere uzura accelerată a femeii din România, care are şi obligaţii casnice”, a precizat Ioan Cindrea, deputat PSD, citat de portalul realitatea.net. O altă nemulţumire a social- democraţilor este, după Cindrea, faptul că potrivit noii Legi a Pensiilor, penalizările pentru pensionarea anticipată au crescut la 45%. Cine se pensionează cu cinci ani mai repede ar beneficia doar de 55% din pensia integrală, susţine deputatul. Proiectul legii a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, cu 170 de voturi “pentru”, două “împotrivă” şi trei abţineri.
DISTRIBUIE
Comenteaza