Face spectacol ca să strângă bani pentru lansarea albumului

Face spectacol ca să strângă bani pentru lansarea albumului
Un inedit spectacol umanitar, “Prietenii lui Remus”, are loc sâmbătă după-masa la şcoala de arte “Tudor Jarda” din Cluj-Napoca.
Spectacolul este susţinut de tânărul interpret de muzică populară Remus Rostaş şi de prietenii săi, dansatori sau artişti vocali, şi urmăreşte strângerea de fonduri pentru realizarea unui album de muzică populară.

Remus Rostaş are 25 de ani şi a crescut într-o casă de copii. El are nevoie de o sumă de 7.000 de lei pentru a putea edita şi publica un album de muzică populară. "Oamenii vor putea dona bani într-o cutie de donaţii pe care o amplasăm în sala de spectacol. L-am trimis şi cu contracte de sponsorizări la firme şi instituţii publice, însoţite de o scrisoare de la noi", a spus directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Tiberiu Groza. El precizează că instituţia ar putea suporta editarea CD-ului, dar că organizarea spectacolului de sâmbătă este şi un exerciţiu pentru Rostaş, pentru ca acesta să înveţe să managerieze un astfel de proiect. Tânărul cântă muzică populară românească din repertoriul unui solist, Liviu Becichi, care a murit în urmă cu doi ani.


Evenimentul, care începe sâmbătă la ora 16, ste organizat de Consiliul Judeţean din Cluj, Şcoala Populară de Arte şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.

Comenteaza