UE finanţează un program MBA la Cluj
- Scris de Mihai Prodan
- 01 Oct 2010, 13:36
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Clujenii se pot înscrie la un curs de management al afacerilor (MBA) finanţat cu bani europeni şi câştigat de Academia de Studii Economice din Bucureşti prin intermediul Bucharest School of Management şi al programului MBA Româno-Canadian. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este partener în proiect.
Lansarea programului MBA are loc luni la ora 12 în aula “Alexandru Domşa” a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, la ora 12. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU). Proiectul are o finanţare totală de peste 10,8 milioane de lei, bani cu care vor fi instruite aproximativ 136 de cadre didactice de la universităţile partenere în program. În ce priveşte UTCN, acesteia îi revin 48 de poziţii, potrivit coordonatorului Lucia Goia. Aceasta a precizat că locurile nu au fost încă ocupate şi că, astfel, profesorii se mai pot înscrie.
DISTRIBUIE
Comenteaza