Funeriu a scăpat cu escorta de profesorii revoltaţi VIDEO

Funeriu a scăpat cu escorta de profesorii revoltaţi VIDEO
Protestatarii s-au strâns în faţa intrării principale a Ministerului Educaţiei şi au cerut ca Daniel Funeriu să îi primească la discuţii, dar ministrul a refuzat şi a ieşit sub protecţia jandarmilor din clădire.
Câteva zeci de cadre didactice din Capitală au venit, joi la prânz, să protesteze la sediul Ministerului Educaţiei, în semn de solidaritate cu colegii din toate domeniile de activitate, aceştia cerându-i ministrului Daniel Funeriu să îşi dea demisia şi strigând "Daţi-ne banii".

Protestatarii s-au strâns în faţa intrării principale a Ministerului Educaţiei şi au cerut ca ministrul Funeriu să îi primească la discuţii.

Un grup de profesori a intrat în Ministerul Educaţiei, conduşi de liderul Feraţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, cerând ministrului Daniel Funeriu să vină să stea de vorbă cu protestatarii.

Nemulţumiţi că ministrul le-a transmis că nu vrea să se întâlnească cu ei pentru că nu sunt reprezentativi, profesorii au hotărât să nu plece de la sediul instituţiei până când acesta nu va veni să vorbească cu ei şi au blocat ambele căi de acces în MECTS.

Ministrul nu a vurut să discute cu protestatarii şi a ieşit din clădire escortat de forţe de ordine.

Comenteaza