Militarii pensionari au adus o coroană de flori în faţa Prefecturii FOTO VIDEO

Militarii pensionari au adus o coroană de flori în faţa Prefecturii FOTO VIDEO
Aproximativ o sută de cadre militare în rezervă şi în retragere de la Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate din Cluj au protestat în faţa Instituţiei Prefectului.
Liderul de sindicat Gelu Miron, colonel în retragere, spune că nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de legea privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul şi de legea privind recalcularea pensiilor militare, dar şi de proiectul nou de lege a pensiilor.

Sindicaliştii spun că "armata este umilită şi dezonorată, gradele militare sunt golite de conţinut, este călcată în picioare onoarea şi demnitatea de militar, lucru care nu s-a mai întâmplat de când s-a înfiinţat Armata Română”. „Şi militarii activi îşi îndeplinesc foarte greu misiunile pentru că nu li se asigură baza tehnică. În teatrele de operaţiuni se fac doar cârpeli”, arată Miron.

Cei 100 de sindicalişti agită o pancartă cu numele sindicatului şi afişează o coroană cu flori pe care scrie „Preşedinţia, Guvernul, Curtea Constituţională – instituţii decedate pentru pensionarii militari”.

Sindicaliştii au aprins lumânări în faţa clădirii, pe care le ţin în mână.Protestul vine chiar de Ziua Armatei.

Comenteaza