Tepol SRL, afacere deţinută de soţii Eugen şi Rodica Tuşa, ajunsese în faliment în urma sentinţei din 15 aprilie a Tribunalului Comercial. Această sentinţă a survenit deschiderii procedurii de insolvenţă, procedură începută în octombrie 2009, la solicitarea firmei Sistec Sbsol SRL. Deschiderea insolvenţei a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel, fiind dată o sentinţă irevocabilă.
Numai că sentinţa a fost atacată printr-o cale excepţională - revizuirea – de către avocatul Radu Şomlea, pe motiv că la momentul recursului nu a fost depusă cererea de renunţare la judecată a firmei Sistec Sbsol. Curtea de Apel a încuviinţat în 4 mai cererea de revizuire şi a rejudecat recursul. “Admite recursul declarat de debitoarea Tepol împotriva sentinţei cu nr.4462/29.10.2009 pronunţată în dosar nr. 1925/1285/2009 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o modifică în sensul că ia act de renunţarea la judecată a creditoarei Sistec Sbsol”, se arată în minuta sentinţei. Ca urmare a acestei decizii, instanţa a închis automat şi procedura falimentului.
“A fost o speţă complexă, preluată de casa noastră de avocatură abia după ce sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei a rămas irevocabilă. Speţa a ridicat o mulţime de situaţii juridice atipice şi a dat naştere la diverse interpretări juridice. Buna gestionare a dosarului a condus la atingerea scopului final dorit de client, acela al ieşirii din insolvenţă”, a declarat Radu Şomlea, partener al casei de avocatură Nistorescu, Şomlea şi Asociaţii, care funcţionează în asociere cu Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii.
Administratorul Tepol, Eugen Tuşa, s-a arătat bucuros că a scăpat de grija dosarului de faliment. “Nici nu trebuia să ajungem aici. Era normal să se închidă dosarul din moment ce am plătit datoria şi firma care a cerut insolvenţa a depus cerere că renunţă”, a spus Tuşa. Restaurantul Vila Tuşa a devenit cunoscut după ce a găzduit, în 2006, celebra întâlnire secretă între patronul echipei de fotbal CFR Arpad Paszkany şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Marius Nicoară. Hotelul Sunny Hill a fost inaugurat în 2007, ca prima franciză din Cluj a lanţului hotelier Tulip Inn.