Florin Piersic îl compară pe Adrian Păunescu cu Michael Jackson

Florin Piersic îl compară pe Adrian Păunescu cu Michael Jackson
Actorul Florin Piersic spune că Păunescu a fost ponegrit în timpul vieţii exact ca Michael Jackson.
"Adrian Păunescu a fost un poet cum nu se va mai naşte. Foarte greu să se mai nască cineva cu harul său. A fost exact ca Michael Jackson, pe care toţi l-au făcut pedofil şi au ajuns să îl aprecieze după ce a murit. Păunescu a fost un om bun, credincios, prietenos. El a murit pentru că l-au chinuit oamenii", a spus Florin Piersic.

Actorul şi-a amintit şi de un episod petrecut în urmă cu mai bine de zece ani. "Când am văzut prima dată poezia Repetabila povară, într-un ziar, cred că în România liberă, am decupat-o imediat. A fost ca un cântec sau un film, în care ai impresia că ţi-ai băgat o parte din suflet. Aşa şi cu poezia asta. Am avut senzaţia că eu am scris-o, chiar dacă eu nu am scris niciodată vreo poezie. Am recitat-o pe scenă, ştiind că părinţii mei erau în public, pe rândul al doilea sau al treilea. Nici nu ştiu când am terminat de recitat. După câteva zile, m-a sunat Adrian Păunescu. Mi-a spus "Domnu' Piersic". Mie nimeni nu-mi spune "Domnu'Piersic". M-a invitat în emisiunea lui, să îi recit poezia", şi-a amintit Piersic.

Adrian Păunescu a murit vineri, la ora 7,15. Avea 67 de ani. Poetul a suferit un stop cardiac miercuri, apoi inima i s-a oprit de mai multe ori, dar a fost repornită. Vineri dimineaţa, medicii de la Spitalul Floreasca s-au declarat învinşi. Adrian Păunescu v-a fi înmormântat duminică, pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

Vezi Repetabila povară, recitată de Florin Piersic:


Comenteaza