Seminar de comunicare "aproape gratuit", dar cu donaţii pentru opt fete dintr-un centru de plasament

Seminar de comunicare
Un „Seminar de comunicare aproape gratuit”, în cadrul căruia participanţii vor avea acces nu contra unor sume de bani, ci prin donaţii care const[ în alimente ce vor ajunge la opt fetiţe din Cluj-Napoca, are loc mâine la un hotel din Cluj-Napoca.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Seminarul, care începe la ora 17 şi durează două ore, urmăreşte să ajute cele opt fetiţe, dar şi să educe mediul de afaceri ca profesionişti, pentru a comunica mai eficient, potrivit BrainArt, agenţia organizatoare.. Donaţiile vor fi oferite pentru cele opt fete de la casa de tip familial „Maria & Gabriel” din Cluj-Napoca. Înscrierea la seminar este gratuită, iar participarea se face prin donarea unui pachet cu alimente.

„Conceptul seminarului l-am adoptat după ce am făcut o vizită la casa de tip familial „Maria & Gabriel” din Cluj – Napoca şi am văzut că aceste opt fete talentate trăiesc în fiecare zi cu atâtea lipsuri. Ne-am decis că putem face ceva pentru ele”, a spus antrenorul de afaceri Lorand Soares-Szasz, manager la compania clujeană Coaching4You, care adaugă că „în mod normal” participarea la astfel de seminarii costă 250-300 de lei.

Seminarul are loc la hotelul Ary.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .