Daniel Buda despre evacuarea pe timp de iarnă a romilor: Este vorba de o mutare în condiţii salubre

Daniel Buda despre evacuarea pe timp de iarnă a romilor: Este vorba de o mutare în condiţii salubre
Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (foto), a subliniat că acţiunea întreprinsă în această dimineaţă de angajaţii Poliţiei Comunitare reprezintă o mutare a acestora în condiţiie mai bune de cât cele în cre locuiesc în prezent.
De precizat că preşedintele Comisiei amintite a afirmat acum două luni la Cluj că una din modificările prevăzute de „mica refirmă în justiţie” este aceea că nu vor putea fi făcute evacuări în perioada iernii, între 1 decembrie – 1 martie. Singurele excepţii aduse în discuţie sunt situaţiile în care creditorul putea face dovada că nu are el însuşi unde locui, sau că persoana care urmează să fie evacuată are la dispoziţie un al spaţiu pentru a locui.

"Am vorbit cu cei de la Primărie, ştiau de prevderea legislativă. Nu este vorba de o evacuare în condiţiile Legii, ci de o mutare a acestor persoane din condiţii insalubre în condiţii în care se asigură confort social. N-am înţeles de ce au fost nemulţumiţi, probabil pentru că nu ştiau unde se mută”, a punctat Daniel Buda.

Deputatul clujean a adăugat că municipalitatea ar trebui apreciată pentru faptul că s-a preocupat de problema romilor. "Este un efort al comunităţii de a pune la dispoziţie acestor oameni condiţii de locuit decente", a precizat Daniel Buda

Romii care locuiau pe strada Coastei din Cluj-Napoca au fost mutaţi astăzi de reprezentanţii Poliţiei Comunitare a municipiului în locuinţe modulare amenajate de Primărie. Oamenii au protestat faţă de faptul că sunt mutaţi iarna şi au solicitat să fie lăsaţi să locuiască acolo până în primăvară.

Comenteaza