Peste 160.000 de petarde, confiscate într-o lună jumătate la Cluj
- Scris de Ovidiu Cornea
- 31 Dec 2010, 12:26
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Un număr de peste 164.000 de petarde şi alte articole pirotehnice, din categoiria II, între care baterii şi focuri romane, au fost confiscate de poliţişti în judeţul Cluj, între 15 noiembrie – 31 decembrie.
Totodată au fost confiscate 600 de articole pirotehnice zburătoare.
În total au fost înregistrate 126 de infracţiuni la Legea cu privire la regimul materialelor explosive.
Poliţiştii avertizează că vor efectua controale până la sfârştiul sărbătorilor de iarnă.
“Avertizăm cetăţenii că Poliţia va continua impunerea legii cu fermitate în ceea ce priveşte comerţul ilegal cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestor obiecte, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică”, au recizat reprezentanţii IPJ Cluj, în Buletnul informativ transmis de instituţie.
Comercializarea de obiecte pirotehnice către personae fizice este permisă doar pentru obiecte care au sub 3 grame de material pirotehnic în compoziţie, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop. Conform legislaţiei, pentru deţinerea de petarde şi alte obiecte pirotehnice, se întocmeşte, dosar penal, potrivit reprezentanţilor Poliţiei.

Comenteaza