Preşedintele CJ vrea 50.000 de oameni la concertul de inaugurare a Cluj Arena. VIDEO cu U2, trupa aşteptată de Tişe
- Scris de Mihai Prodan
- 12 Ian 2011, 13:30
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
La concertul de deschidere al noului stadion Cluj Arena vor participa 50.000 de persoane, adică aproape dublu faţă de capacitatea arenei. Cel puţin aceasta speră preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe, care a declarat ieri că poartă negocieri cu trupe de talie mondială, între care celebra U2.
"Preţul biletelor va fi unul modic pentru că vrem să participe cât mai multă lume din Transilvania, din ţară şi chiar din alte ţări", a spus astăzi Tişe pentru ziuadecj.ro. Acesta a subliniat că pentru evenimentul de inaugurare a arenei nu vor fi plătiţi bani publici, iar costurile vor fi suportate de consorţiul care construieşte stadionul şi de sponsori. Tişe a declarat marţi că îşi doreşte să aducă la Cluj trupa U2.
Întrebat cine poartă discuţiile cu impresarii şi cu trupele care ar urma să cânte în deschidere, Tişe a răspuns că de acest lucru se ocupă el personal.
Tot în evenimentul de deschidere a noii arene este programat şi un meci demonstrativ al echipei naţionale de fotbal, însă deocamdată nu a fost concretizat nimic în această direcţie. "Vom vorbi cu Mircea Sandu (preşedintele Federaţiei Române de Fotbal-n.red.) va să vedem cine va fi adversarul", a spus Tişe.
Iată ce înseamnă un concert U2, trupa pe care Tişe îşi doreşte să o aducă. Vedeţi imagini de la U2 360 Tour, de la Barcelona.

Comenteaza