Bloggerul "Groparu": Un panou al bloggerilor locali, în incinta Primăriei, iniţiativă unică în ţară
- Scris de Ovidiu Cornea
- 27 Ian 2011, 11:55
- Eveniment
- Ascultă știrea
Existenţa acestui panou în incinta Primăriei clujene reprezintă un fapt unic în ţară şi poate chiar în Europa, a subliniat bloggerul clujean, iniţator al demersului.
Amplasarea unei plăcuţe a bloggerilor clujeni la Primăria Cluj-Napoca reprezintă pe de o parte a recunoaştere a faptului că aceştia reprezintă o alternativă complementară la presa tradiţională, respectiv că scriu materiala care au relevanţă locală, subliniază Radu Băzăvan.
“Ca bloggeri avem o abordare mai personală a realităţii, în timp ce media tradiţională este supusă anumitor rigori şi poate nu reuşeşte întotdeauna să fie la fel de personală în abordare”, a precizat Radu Băzăvan.
Un panou care cuprinde adresele a aproximativ 120 de bloguri ai căror autori au postat sau postează texte despre Cluj pe acestea a fost dezvelit în această dimineaţă în incinta sediului Primăriei Cluj-Napoca de pe strada Moţilor.
La eveniment au participat primarul Sorin Apostu (foto 2, dreapta), bloggerii Oana Olaru-Zăinescu şi Radu Băzăvan.