Boc: În 2011 se va continua tronsonul de autostradă Gilău - Nădăşel. Avem resurse financiare

Boc: În 2011 se va continua tronsonul de autostradă Gilău - Nădăşel. Avem resurse financiare
Emil Boc a declarat la Cluj că Autostrada Transilvania va fi continuată în 2011.
"Există resurse financiare în bugetul actual pentru Bechtel. De asemenea, ceea ce am stabilit cu Ministerul Transporturilor este ca în 2011 priorităţile în ce priveşte Autostrada sunt continuarea tronsonului Câmpia Turzii - Gilău cu lucrările între Gilău şi Nădăşel şi a celui dintre Suplacu de Barcău şi Borş, şi respectiv extinderea pregătirii tronsonului Târgu Mureş - Câmpia Turzii, unde acum nu există nici măcar proiectul tehnic, iar exproprierile nu au fost făcute. Putem intra în teren în acest an pe cele două tronsoane, negociem cu Bechtel în ce priveşte preţurile pentru că avem standarde de cost, în limitele cărora trebuie să ne încadrăm. Vom găsi bani, inclusiv din resurse extra-bugetare. Sunt interesat de aceste lucrări şi din perspectiva locurilor de muncă, iar autostrada este extrem de necesară în această parte a ţării. Alături de Coridorul IV, care este finanţat cu fonduri europene, Autostrada Transilvania este prioritatea Guvernului", a spus Boc, la Cluj.

Între Gilău şi Nădăşel sunt 10 kilometri.

Tot joi, deputatul PDL Mircea Giurgi declarase: "Garantez că tronsoanele Gilău-Nădăşel şi Suplacu de Barcău - Borş vor fi gata în 2011".

Comenteaza