Şase ierarhi se luptă pentru Mitropolia Clujului. Numai patru vor intra însă în cursă (surse)

Şase ierarhi se luptă pentru Mitropolia Clujului. Numai patru vor intra însă în cursă (surse)
Numele a şase ierarhi este vehiculat în contextul alegerilor pentru rangul de arhiepiscop şi mitropolit al Clujului.

Patriarhul Daniel a precizat la Cluj că Sfântul Sinod a adus anumite precizări la Statutul de funcţionare al BOR, una din principalele prevederi fiind că un ierarh nu poate fi mutat în altă eparhie decât pe un rang superior.

În urma amendamentelor aduse la Statut, doi dintre ierarhii al căror nume a fost vehiculat ca posbili candidaţi, mitropoliţii Serafim, al Germaniei, şi Iosif, al Parisului, nu vor mai putea candida.

De precizat că inclusiv după amendamentele aduse la Statutul BOR, există 20-30 de candidaţi eligibili, conform patriarhului BOR.

Un nume vehiculat tot mai des în utlimul timp, conform surselor noastre, este cel al episcopului vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul. Născut în 1965, actualul episcop este călugăr din 1992 şi a fost ridicat în treapta arhieriei în 2002. Există anumite similitudini între biografia sa şi cea a mitropolitului Bartolomeu, faptul că a ocupat mai multe funcţii în administraţia patriarhală, dar şi aptitudinile intelectuale recunoscute unanim. Cei doi au avut de asmenea, într-o anumită perioadă, o relaţie destul de apropiată.

Alţi candidaţi îndreptăţiţi să spere la scaunul mitropolitan sunt arhiepiscopii Andrei Andreicuţ, al Alba-Iuliei, şi Ioan Selejan, al Covasnei şi Harghitei, respectiv episcopii vicari Irineu Pop-Bistriţeanul şi Vasile Someşanul.

Considerat unul din ierarhii apropiaţi ai patriarhului Daniel, arhiepiscopul Casian Crăciun, al Dunării de Jos, păstrează şanse pentru a fi inclus pe lista candidaţilor.

Alegerea viitorului arhiepiscop şi mitropolit al Clujului va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod al BOR din 18 martie. În prealabil vor fi făcute propunerile de către Sinodul Mitropolitan de la Cluj, în număr de maxim 3, la care Sinodul de la Bucureşti mai poate adăuga un nume. Aşadar, în cursă vor intra doar patru ierarhi.

Informaţii detaliate despre candidaţii la scaunul mitropolitan puteţi găsi marţi, în ZIUA de CLUJ.

Comenteaza