Primii 70 de solicitanți au primit astăzi cetăţenia maghiară la Cluj; între ei, Laszlo Tokes

Primii 70 de solicitanți au primit astăzi cetăţenia maghiară la Cluj; între ei, Laszlo Tokes
Un număr de 70 de persoane au primit astăzi cetăţenia maghiară, la Consulatul Maghiar din Cluj, în prezenţa vicepremierului ungar Semjen Zsolt, dar şi a europarlamentarului Laszlo Tokes. Acesta din urmă se află, de altfel, printre primii deţinători ai certificatului de cetăţenie, pe care l-a afişat la ieşirea din consulat.

"Am primit diploma pentru acordarea cetăţeniei. Lăudat să fie Isus Cristos!", a spus Tokes la ieşirea din consulat. El spune că ziua de astăzi este "una dintre cele mai frumoase sărbători de 15 martie (Ziua Ungariei-n.red.) din viaţa mea şi din ultimii 90 de ani" şi că acordarea acestei cetăţenii "se întâmplă în spiritul Revoluţiei de la 1848 care rescrie unirea cu Ardealul". Tokes a mai adăugat că acordarea acestei cetăţenii "a rectificat dezastrul din 5 decembrie 2004 când a fost eşecul referendumului privind dubla cetăţenie a maghiarilor".

Printre cei care au primit astăzi certificatul de cetăţenie se află şi soţii Bela (56 ani) şi Ibolya Kato (55 ani). "A fost o dorinţă a părinţilor, care erau cetăţeni maghiari. După 1990 am primit înapoi moşia părinţilor iar acum am primit şi cetăţenia", a spus Bela Kato, adăugând că depunerea cererii pentru cetăţenie a fost făcută "în spirit simbolic, nu pentru avantaje".

Şi Peter Hantz (37 ani), fost lector la Universitatea "Babeş-Bolyai", este printre cele 70 de persoane care au primit astăzi cetăţenia maghiară. Hantz locuieşte în Basel (Elveţia) şi face parte din Comitetul de Iniţiativă "Bolyai". El spune că a depus cererea de cetăţenie pentru avantajele pe care le oferă: "locuiesc în Elveţia, am paşaport românesc şi ştiu că primesc drepturi mai puţine decât dacă am paşaport maghiar. Cu paşaportul maghiar am mai multe drepturi".

Comenteaza