Manuscrisele lui Cioran achiziţionate la Paris ar putea ajunge în Ardeal
- Scris de Ovidiu Cornea
- 12 Apr 2011, 10:38
- Eveniment
- Ascultă știrea

Omul de afaceri George Brăiloiu, a cărui companie a câştigat licitaţia respectivă, a declarat săptămâna trecută că probabil manuscrisele respective vor fi donate Bibliotecii Centrale Universitare, din capitală, dar nu a exclus posibilitatea ca acestea să ajungă la Biblioteca Astra din Sibiu, după cum a aflat că ar fi dorit filozoful, conform hotnews.ro.
Lotul de manuscrise şi documente ale filozofului român scose la licitaţie recent la Paris au fost achizţionate de omul de afaceri român George Brăiloiu, un avocat în vârstă de 42 de ani şi proprietar al companiei KDF-Energy, lider pe piaţa românească a certificatelor de emisii de dioxid de carbon.
Anunţul cu privire la destinatarul donaţiei manuscriselor şi documentelor lui Emil Cioran va fi făcut în cadrul unei conferinţe de presă ce va fi organizată de la ora 11, la Academia Română din Bucureşti, în prefaţa unui eveniment dedicat centenarului naşterii filozofului român, conform hotnews.ro.