Cursuri de valorizare a banilor pentru elevii de la Şcoala Internaţională
- Scris de Mihai Prodan
- 08 Mai 2011, 13:04
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Tinerii nu valorizează banul", explică directorul şcolii, Simona Baciu. Programul se adresează tuturor nivelurilor de învăţământ, inclusiv pentru preşcolari. "Colegii au venit cu o idee extraordinar de îndrăzneaţă, de educaţie financiară încă de la o vârstă fragedă, de la trei ani", a adăugat ea.
Programul proiectului care începe mâine cuprinde cursuri de educaţie financiară pentru elevi, training-uri la Banca Transilvania, o participare la o "bursă virtuală" şi un seminar de educaţie financiară pentru copii şi părinţi susţinut de trainerul clujean Eusebiu Burcaş.
Programul include concursuri unde tinerii pot câştiga "funny money" - bancnote tipărite cu chipurile colegilor, în competiţii organizate în fiecare dimineaţă, dar şi o "bursă virtuală" unde elevii pot interveni şi cursuri de design a bancnotelor pentru elevii de gimnaziu. În ce-i priveşte pe liceeni, aceştia trebuie să propună un nou brand de maşină după criterii prestabilite. Proiectul are loc între 9 şi 13 mai.