Studenţii care au organizat Gala Profesorilor Bologna acuză: "UBB s-a retras în ultimul moment"

Studenţii care au organizat Gala Profesorilor Bologna acuză:
Studenţii din universitatea "Babeş-Bolyai" care au organizat la Cluj Gala Profesorilor Bologna critică atitudinea conducerii universităţii, care şi-a retras sprijinul cu doar patru zile înainte de eveniment.


">

Preşedintele şi vicepreşedintele Organizaţiei Studenţilor din UBB (OSUBB), Nicoleta Straton şi respectiv Andreea Petruţ, îi cer rectorului Andrei Marga stabilirea unei întâlniri în care să fie clarificate motivele retragerii sprijinului. "Atitudinea universității este lipsită de continuitate și coerență, în cadrul desfășurării proiectului amintit, în condițiile unui acord prestabilit, atât verbal, cât și scris, care a culminat cu retragerea totala a sprijinului cu patru zile înainte de începerea Galei Profesorului Bologna. S-a adus astfel un prejudiciu de imagine atât proiectului, cât și Organizației Studențești recunoscute la nivel de Universitate, și implicit Universității Babeș-Bolyai", spun acestea.

 

Gala Profesorului Bologna a avut loc sâmbătă la Cluj. 26 de profesori au fost premiaţi.  Vezi detalii

Comenteaza