Virginia Zeani: La Cluj am primit o iconiţă făcătoare de minuni
- Scris de Florentina Tatar
- 24 Mai 2011, 00:10
- Eveniment
- Ascultă știrea

"Am un mare respect pentru Universitatea Babeş-Bolyai(UBB) şi mă întorc cu emoţie şi respect la Cluj. Am mai fost aici în anii '60, când românii o duceau foarte greu. Cineva mi-a dat atunci o iconiţă ce s-a dovedit făcătoare de minuni: a fost singurul obiect care a supravieţuit dintr-o casă distrusă de bombardament. O am şi acum", a mărturisit soprana care a cântat pe aceeaşi scenă cu Placido Domingo şi Luciano Pavarotti. Originară din satul Solovăstru (judeţul Mureş), ea este una dintre cele mai apreciate soprane lirice din anii ‘50 şi ‘60, iar timp de peste 20 de ani, a fost "prima donna assoluta" a teatrului de Operă din Roma. Elegantă şi expresivă, cântăreaţa a relatat momentul debutului fulminant pe scena din Bologna.
"Am minţit înainte să ajung acolo, le-am spus că mai jucasem rolul Violetei din «Traviata» de Verdi în România, dar, de fapt, nu era aşa. Am ajuns pe scenă, nu ştiu cum a trecut spectacolul şi m-am pomenit la final cu aplauze imense", a dezvăluit Zeani. "Am cântat în toată Italia, Franţa, la nunta reginei Elisabeta a Angliei, în America, Africa de Sud, pentru regi şi preşedinţi de ţară. Am acceptat să vin la Cluj datorită unui premiu pe care mi l-a dat regele Mihai şi drept recunoştinţă faţă de PS Virgil Bercea, decanul de la Teologie Greco-Catolică, pentru că mi-a publicat memoriile", a mai spus artista. "Virginia Zeani a ars pe altarul lumii în acelaşi timp în care Ionescu îşi scria «Cântăreaţa cheală», Cioran urca «Pe culmile disperării», iar dincoace de Cortina de Fier comunismul înainta cu un cinism machiavelic, oameni ca Noica şi Steindhardt sufereau în temniţe", declarat decanul Virgil Bercea în cadrul cuvântării Laudatio. Rectorul Andrei Marga a amintit momentul în care a cunoscut-o pe artistă, "o doamnă invariabil frumoasă, foarte cultivată, mereu elocventă, a făcut de neuitat vizita în vila ce purta urmele dispariţiei ilustrului ei soţ, basul Nicola Rossi-Lemeni".
"Avem ocazia de a ne aminti că, în 1952, Tullio Serafin, care, ştim bine, era dirijorul Mariei Callas, a solicitat-o pe Virginia Zeani să o înlocuiască pe aceasta în rolul Elvirei din «Puritanii» lui Bellini. Succesul a fost imens", a declarat Marga. Publicul ceremoniei a fost alcătuit din studenţi, universitari, artişti de operă şi oficiali ai Bisericii Greco-Catolice în frunte cu PF Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.